Educație prin film documentar- un atelier pentru profesori de științe umane și consilieri psihopedagogici

Am participat la acest atelier și am redescoperit ceva ce uit de multe ori, folosind prea des registrul verbal: anume că o imagine spune mai mult decât o sută de cuvinte. Dar când vine vorba de o suită de imagini, cu inspirație și pricepere așezate de o echipa dedicată, atunci chiar că mesajul este puternic și te pune în contact cu propriile valori. Este vorba despre documentarul „Școala noastră”, creat de Mona Nicoară și Miruna Coca-Cozma, care ar putea fi folosit în activitățile cu elevii, dar și cu profesorii. Tocmai azi, când e Ziua Internațională a Profesorilor, acest atelier a fost pentru mine un bun moment de reflecție. Mulțumesc organizatorilor, Active Watch, prin Nicoleta Fotiade și Laura Orlescu, și îndrumătorilor în descifrarea documentarului Alexandru Solomon și Adina Brădeanu!!

mai multe despre acest atelier http://www.activewatch.ro/ro/educatie-media/evenimente-si-activitati/invitatie-la-atelierul-educatie-prin-film-documentar-2

iată și un interviu cu regizoarea filmului „Școala noastră” - Mona Nicoară

http://dilemaveche.ro/sectiune/film/articol/nu-doar-un-film-romi-scoala-noastra

Dincolo de temele abordate în film: discriminare, drepturile minorităților, egalitatea de șanse prin educație, documentarul este emoționant prin felul sensibil, discret și empatic în care portretizează ceea ce este propriu unui copil, indiferent de etnie, anume: bucuria de a trăi, de a descoperi, de a se juca, de a-și face prieteni ...

Aceste bucurii sunt cele care intră cel mai puțin în calculul politic, administrativ, financiar al lumii celor mari și mulți ... 

consilier şcolar Luiza Ştefan

Notă: Articolul este preluat de pe blogul Cabinetului de Asistență Psihopedagogică - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București. Vezi AICI.

Rolul psihoterapiei in societate

In luna decembrie 2011, in cadrul Saptamanii “Festivalul Sanselor Tale”, a avut loc la Colegiul National Bilingv “George Cosbuc” activitatea cu tema : ‘’Rolul psihoterapiei in societate”.

Activitatea a fost coordonata de doamna psiholog Diana Ioanes - psihoterapeut formator in psihoterapie psihanalitica.

Activitatea s-a desfasurat sub forma unei intalniri la care a participat doamna psiholog Clara Ruse, psihoterapeut specializat in psihoterapia cognitiv-comportamentala, doamna psiholog Carmen Toader, psihoterapeut specializat in psihoterapia psihanalitica, si elevii claselor a X-a, a XI-a, a XII-a. In prima parte a intalnirii a avut loc o prezentare de catre invitate a specificului psihoterapiei cognitiv-comportamentale si a psihoterapiei psihanalitice. In partea a doua, elevii au formulat o serie de intrebari legate de profesia de psiholog, respectiv psihoterapeut (etapele ce trebuie parcurse, costurile formarii, veniturile obtinute prin practicarea acestei meserii, aptitudini necesare, dificultati intampinate, motivele alegerii acestei meserii de catre psihoterapeutele prezente).

Impresii ale adolescentilor de la Colegiul National Bilingv “George Cosbuc” in urma acestei intalniri:

“Mi-a placut in mod deosebit conversatia cu cele doua psihoterapeute, mi se pare o experienta foarte utila pentru cei interesati de psihologie. A fost, totusi, mult prea putin timp alocat (intalnirea a durat doar o ora) si foarte multe intrebari de pus. Cu siguranta mi-ar placea sa mai organizam o astfel de intalnire.

”Raphaela, 17 ani - clasa a XI-a

“Pentru mine psihologia a fost intotdeauna o optiune de viitor, desi am avut si inca am dubii. Intalnirea cu doamnele psihoterapeut pot spune ca mi-a lamurit anumite dileme, insa m-a facut sa imi pun mult mai multe intrebari. Nu pot sa spun ca m-a convins sa aleg meseria asta pe viitor, ci mai degraba m-a facut sa ma gandesc mai bine daca asta este ceea ce vreau sa devin. Dupa aceasta experienta mi-am dat seama ca mi-ar placea sa citesc si sa studiez psihologia pentru mine, nu neaparat pentru a face o cariera in acest domeniu.”

Malina, 17 ani - clasa a XI-a

“Intalnirea cu doamnele psiholog a insemnat pentru mine o experienta foarte placuta. Interesant mi s-a parut faptul ca ambele invitate ca si doamna psiholog Diana Ioanes, au ajuns sa faca Psihologia, descoperind o pasiune pentru acest domeniu abia dupa prima lor facultate. Putem remarca de aici cat de important este pentru noi, elevii, in scopul de a ne alege cariera potrivita, sa avem sansa de a cunoaste niste modele concrete de persoane care profeseaza in anumite domenii care ne-ar interesa si cu care sa putem comunica in mod direct. Astfel vom reusi ca optiunea spre care ne indreptam sa fie cea care sa defineasca cel mai bine personalitatea pe care fiecare o avem. Asa cum a spus una dintre doamnele psiholog: “totul se intampla cu un scop, nimic nu este intamplator”, aceasta intalnire a picat la fix, exact intr-un moment in care incepusem sa imi pun foarte multe intrebari legate de viitoarea mea cariera, ezitand mult in aceasta privinta. Partial, am gasit raspuns la cateva dintre intrebari, prin simpla prezenta la aceasta actiune, cu privire la latura inspre care mi-ar placea sa ma indrept, si anume Psihologia. Voi lua in considerare la momentul oportun, in mod sigur, aceasta optiune si aspectele legate de drumul parcurs de doamnele psiholog, pe care acestea le-au scos in evidenta la aceasta intalnire. Mi-ar placea foarte mult daca aceasta experienta s-ar putea repeta si cu alte ocazii pentru a putea continua discutiile, la care cu siguranta mintile noastre adolescentine au mai adaugat cate o intrebare sau doua, ce abia asteapta o lamurire. “

Adriana, 16 ani clasa a X-a

Anxietatea generalizată la copii şi adolescenţi – evaluare şi consiliere psihologică

Vă prezentăm mai jos câteva idei din lucrarea Anxietatea generalizată la copii şi adolescenţi – evaluare şi consiliere psihologică, realizată de psihologul Adriana Cialîcu (consilier şcolar la Şcoala Nr 10).



Problemele de anxietate reprezintă cele mai frecvente forme de psihopatologie la copii şi adolescenţi, iar anxietatea generalizată, conform statisticilor, ocupă locul al doilea între tulburările de anxietate, fiind întâlnită mai frecvent la preadolescenţi şi adolescenţi.

Deși aceste tulburări nu afectează în funcţionarea copilului şi adolescentului la fel de puternic ca alte tipuri de tulburări, totuși ele pot să genereze o suferinţă majoră, în timp şi să interfereze în mod dramatic cu viaţa acestuia.

Aspecte din partea practică:
Subiecţii care au constituit cazuri pentru studiu, au fost două adolescente, eleve de liceu, având vârste de 17 şi respectiv, 16 ani. În urma interviului și a probelor aplicate, prima adolescentă a primit diagnosticul de anxietate generalizată și o ușoară anxietate socială, dar aceasta din urma nu era suficient de severă pentru a justifica un diagnostic. Cea de-a doua a primit diagnosticul de anxietate generalizată și o ușoară fobie specifică de subtipul sânge-injecții-plăgi.

Chestionare aplicate:
Chestionarul de anxietate „C” (Cattell), Chestionarul ASQ, Scala evitării sociale şi anxietăţii (SAD - Watson şi Friend), Inventarul gândurilor legate de anxietate (Wels) Acestea mi-au permis să surprind la subiecţi stări de anxietate şi să identific gradul acestei tulburări precum şi simptomele resimţite de aceştia.

Programul de intervenţie
Pentru terapia celor două cazuri de anxietate generalizată, am recurs la intervenţii care au la bază terapia cognitiv-comportamentala. Aceasta constă în două elemente de bază: relaxarea şi modificarea cognitiv-comportamentală. Terapia anxietăţii generalizate la copii şi adolescenţi urmează în general aceleaşi principii, însă adaptate corespunzător vârstei.

A. Relaxarea presupune modificarea simptomelor fizice ale angoasei.
A avut drept scop învăţarea unei metode de relaxare aplicabilă în situaţii generatoare de anxietate. Într-o prima fază, am cerut subiectilor să-şi noteze pe o fişă simptomele de anxietate şi gândurile automate care le survin. Le-am indrumat să aplice metoda de relaxare imediat ce simt cel mai mic simptom de anxietate, pentru a-i preveni escaladarea lui. Au notat într-o fişă rezultatele prin indici de presiune psihică şi fizică.

B. Modificarea cognitiv-comportamentală:
Au fost necesare mai multe etape:
- Punerea în relaţie a emoţiei, comportamentului şi situaţiei (evenimentului)
- Stabilirea legăturii situaţie – emoţie anxioasă.
(Primele şedinţe au avut drept scop evidenţierea situaţiilor care provoacă anxietate.)
- Scoaterea la lumină a gândurilor automate.
(A fost posibilă deoarece subiecții au notat pe fişe de fiecare dată când au simțit o creştere a anxietăţii/angoasei).
- Recunoaşterea şi modificarea postulatelor.
(Gândurile automate gravitează în jurul unui număr limitat de teme sau a unei teme unice.)
- Expunerea în imaginaţie la gândurile anxiogene şi consecinţele acestora. (A fost utilă deoarece neliniştea maschează imaginile mentale ce corespund reprezentării catastrofei. Subiecții au repetat în imaginaţie acele scenarii pe care consideră că le evită prin anxietate.)
- Tema pentru acasă a fost necesară pentru monitorizarea și exersarea unor comportamente între ședințe.

Modelul ABC este o strategie folosită în terapia cognitiv-comportamentală pentru a-l învăţa pe client care este relaţia între gânduri, emoţii si comportament.
Prin aplicarea modelului ABC, subiecții au fost ajutati să-și modifice sistemul de credințe iraționale, iar rezultatul a fost punerea la punct a unei concepții mai raționale despre lume.

În urma aplicării programelor de intervenţie, în comportamentul celor două adolescente s-au produs următoarele modificări: diminuarea îngrijorărilor, atenuarea instabilităţii, emotivităţii, nervozităţii, tensiunii psihice, precum şi a manifestărilor somatice.

Totodată, prin includerea subiecţilor în activităţi de intervenţie psihologică, a fost posibilă reducerea nivelului anxietăţii doar parţial, de la un nivel ridicat la unul moderat. Astfel, au fost informate, atât clientele cât și parintii acestora, ca schimbările nu încetează odata cu finalul ședințelor oficiale, ci subiecţii trebuie să continue să exerseze ceea ce au învăţat şi mai ales, să se confrunte cu situaţiile de care se tem.

Consumul de droguri, poveste fără happy-end ! Lectorat cu părinţii

Vă invităm să citiţi materialul prezentat în cadrul lectoratului cu părinţii „Consumul de droguri, poveste fără happy-end !”, susţinut la Colegiul Naţional Victor Babeş. AICI

Invitaţi la activitate au fost: Adina Tatu, prof. psiholog, reprezentant OSC Bucureşti şi un grup de voluntari de la Organizaţia Salvaţi Copiii

Participanţi şi parteneri: părinţii elevilor claselor a IX-a A, B, C, E, G; d-na dirigintă a clasei a IX-a A, prof. Nicoleta Cîţu; d-na dirigintă a clasei a IX-a B, prof. Geanina Cotropai

Prof consilier Mircea Baltac, Colegiul Naţional Victor Babeş

DESPRE COPII, DE ZIUA LOR

Mâine este 1 Iunie şi mă voi trezi cu gândul la copiii mei
şi la toti cei care, ca şi mine, adăpostesc un copil în ei ...

mi-ar plăcea să vă împărtăşesc câte ceva
din gândurile şi sentimentele mele,
pentru că timpul pe care l-am petrecut împreună ori doar l-am trecut, trecând unii pe langa alţii,
a creat legături între noi...

Ce am învăţat eu despre copii de la copiii mei:

- că poţi să fii bucuros degeaba sau trist degeaba,
adică din nişte motive neînsemnate sau absurde
din perspectiva adultilor,

- că te naşti cu un fel de a fi de care nu eşti responsabil
şi care te poate face plăcut sau neplăcut oamenilor mari,

- că nu poţi să te schimbi numai pentru că toată lumea vrea
şi chiar şi tu vrei, mai sunt şi alte lucruri care te ţin în loc
şi că ai nevoie de încredere,
nu de critici,

- că uneori simţi nişte lucruri pe care nu poţi
să le pui în cuvinte şi că poţi fi certat pentru asta,

- că aştepţi să fii mereu iertat pentru prostioare
mai mari sau mai mici,

- că vrei glume, veselie, surprize şi un ton scăzut atunci cand ţi se cere ceva,
şi cât mai puţine reguli,
ca să te poţi juca oricât ai chef
şi, când nu mai ai chef,
să poţi sta pur şi simplu, fără să fii obligat
să faci ceva care te-ar apropia
sau te-ar exclude din lumea oamenilor mari,
gen să faci ordine, teme
sau să vii la masa ori sa te duci la culcare,

- că ai nevoie să ţi se spună şi să ţi se arate
că eşti iubit: să fii luat în braţe, alintat, drăgălit,
privit cu zâmbet în ochi şi pe buze,
să se glumească cu tine,
să fii intrebat ce te doare, ce te supără,
fără să fii certat pentru că te supără ceva,
să fii iertat, să ţi se mai dea încă multe sanse,
să ţi se vorbească frumos,

- că ai nevoie de amintiri: să fii plimbat, sărbătorit, dus la antrenamente, în parc
sau oriunde ti-ar plăcea,
să-ţi se facă poze
şi apoi să te uiţi la poze împreună cu cei mari,

- că ai nevoie să-ţi se spună ce te ajută,
dar mai ales să fii ajutat atunci când ceri:
la joacă, la lecţii, la planurile pe care vrei să le faci,
la felul în care înveţi să fii cu ceilalţi oameni mari
care nu te cunosc aşa de bine ca mami şi tati.

Şi acum ce am învăţat despre copii
de la copilul din mine:

- că cei mari nu te iau tot timpul în seamă,
fiind prea ocupaţi cu ale lor,

- că poţi să plângi pe dinăuntru şi nimeni să nu ştie asta,

- că poţi să te simţi foarte nedreptăţit, furios, speriat, vinovat
şi să nu ai cu cine să vorbeşti despre asta
sau să nu ştii că poţi vorbi cu cineva despre ce te framântă,

- că te străduieşti să faci ce spun oamenii mari,

- că vrei ca ei să fie multumiţi de tine, să te laude, să te încurajeze,

- că vrei ca părinţii să fie ferciţi
şi crezi că, dacă nu se întâmplă aşa, eşti şi tu vinovat,

- că îţi imaginezi tot felul de lucruri despre tine si despre ceilalţi,
mai ales în absenţa cuvintelor,
adică atunci când nu ţi se explică anumite întâmplări,

- că se poate întâmpla să nu creşti, să rămâi ascuns în adolescentul care te duce la facultate,
apoi se îndrăgosteşte,
se zbate sa facă ceva cu viaţa lui,
se îmbolnăveşte, se înzdrăveneşte, se căsătoreşte, munceşte, se plimbă,
şi la un moment dat devine părinte.

Şi acum, după toate aceste învăţăminte
pe care le-am tras din ambele perspective,
ştiu, ca adult,
ce aş vrea să fac
pentru copilul din mine şi pentru copiii
din cei pe care îi întâlnesc în profesia pe care mi-am ales-o
sau pur şi simplu, în viaţa mea, printre prieteni:

- să mă apropii de acest copil din mine şi din alţii
cu multă grijă, răbdare şi încredere,

- să arăt înţelegerea care face să taca vocea criticului interior,

- să mă mândresc cu ceea ce are mai bun acest copil,
asta bineînţeles după ce îl cunosc, dincolo de fragilitatea şi vulnerabilitatea lui,

- să îl accept şi să îl las să-mi insufle tot acel aer copilăresc
de care sigur am nevoie, altfel viaţa ar fi mult prea serioasă,

- să îl încurajez că va creşte, fără să îi reproşez
că nu a fost în stare să crească,

- sau să îl las să rămână mic şi ascuns în mine...

V-am spus toate aceste lucruri cu drag şi cu speranţa că
s-ar putea să vă priviţi copilul interior cu o privire nouă
care să-i facă bine atât lui,
cât şi voua, ca adulti.

Cu drag,
psiholog Luiza Ştefan – consilier şcolar C.Th. Edmond Nicolau

Consilierea psihologică a adolescenţilor

Adolescenţa este perioada de trecere dintre copilărie şi maturitate, cuprinsă (mai ales) între 13 şi 18 ani şi caracterizează prin transformări fizice, emoţionale şi cognitive extreme, dezvoltarea imboldurilor sexuale, trebuinţa de a face alegeri profesionale şi de alte tipuri, nevoia de a se adapta aşteptărilor grupului de aceeaşi vârstă.

Adolescenţii resimt o tot mai mare nevoie de independenţă. Sunt nerăbdători să îşi găsească identitatea şi să îşi cucerească locul în lume. Intensitatea transformărilor emoţionale este mai redusă faţă de perioada anterioară, însă resimt cu intensitate nelinişte, teamă, gelozie, invidie, bucurie, curiozitate, afecţiune. Încrederea în sine este relativ redusă, dar este, adesea, susţinută prin rebeliune şi sfidare, în corelaţie directă cu dorinţa de a-şi dovedi independenţa. Aceasta este o etapă în care adolescenţii încearcă roluri de adult. Pe lângă obţinerea unei identităţi unice şi integrate, adolescentul trebuie să mai achiziţioneze un nou statut în familie, deoarece relaţiile cu părinţii iau o altă formă, şi trebuie să treacă la o poziţie mai autonomă în relaţie cu întreaga lume, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea carierei. Relaţiile cu prietenii se schimbă şi ele deoarece adolescenţii devin mai siguri pe ei şi nu mai simt nevoia să fie copii la indigo ale prietenilor lor, aşa cum era în perioada adolescenţei timpurii. Prietenii continuă să fie o sursă importantă de dezvoltare a identităţii şi a valorilor şi adolescenţii încep să aibă tot mai multe prietenii intime cu persoane de acelaşi sex sau cu persoane de sex opus. Procesele cognitive au devenit mai flexibile, capacitatea de a sesiza complexitatea situaţiilor s-a îmbunătăţit şi au scăzut egocentrismul şi tendinţa de a gândi în termeni alb/negru, ceea ce contribuie semnificativ la dezvoltarea abilităţilor de rezolvare de probleme.

Problemele frecvente ale adolescenţilor sunt reprezentate de: conflicte în familie, dificultăţi de relaţionare; abuz de substanţe (alcool, droguri etc); dificultăţi de învăţare, eşec şcolar, absenteism, abandon; stimă de sine scăzută, depresie, tentative de suicid; anxietate, fobii, tulburări somatice cu cauză psihică; tulburări ale somnului, tensiune emotională, incapacitate de a se relaxa; tulburări ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie); probleme afective şi sexuale; conduite agresive, violenţă, nervozitate, minciună, furt, fugă de acasă.

Consilierea psihologică a adolescenţilor este asemănătoare cu cea pentru adulţi. Adolescenţii găsesc de cele mai multe ori demersul terapeutic ca pe un loc în care îşi pot înţelege şi descoperi sentimentele, speranţele, visele şi temerile, în care se pot concentra asupra propriei lor persoane, asupra experienţelor şi a relaţiilor cu ceilalţi. O formă de consiliere foarte agreată de adolescenţi este cea de grup, deoarece reprezintă o excelentă oportunitate de a aparţine unui grup şi de a învăţa abilităţi şi modalităţi de adaptare de la persoane de vârstă apropiată şi cu probleme asemanatoare.

Metodele de acţiune au fost elaborate şi dezvoltate de către Jacob Levy Moreno şi folosesc tehnici precum: sociometria, inversiunea de rol, dublul, oglinda etc. pentru a facilita înţelegerea propriilor nevoi şi schimbări constructive, prin accesarea spontaneităţii şi creativităţii. Reproducând situaţii de viaţă într-un mediu structurat, adolescenţii pot recrea şi trăi scene care permit atât insight-ul, cât şi oportunitatea dezvoltării unor abilităţi noi. Acţiunea constituie contextul unor intervenţii psihologice care pun în mişcare resorturi şi energii, declanşând procese profunde de restructurare cu efecte de optimizare la toate nivelurile.

Psiholog Andrei Valentina – consilier şcolar Şcoala 25, Şcoala 145, Grădiniţa 235, Grădiniţa 129

Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli

VIOLENŢA – conduită agresivă acută cu finalitate distructivă, punitivă sau transformativă.

AGRESIVITATEA – Walman defineşte agresivitatea în următoarele accepţiuni:
- tendinţa de a arăta ostilitate prin manifestarea de acte agresive;
- tendinţa de a depăşi opoziţiile întâlnite;
- tendinţa de autoafirmare prin promovarea neabătută a propriilor interese;
- hiperenergie în atitudini şi reacţii;
- tendinţa permanentă de dominare în grupul social sau comunitate.

... Consecinţele manifestăriilor agresive / violente în contextul şcolar:
Performanţe şcolare scăzute
Eşec şcolar, suspendare, excludere sau părăsirea voluntară a şcolii
Asumarea violenţei ca formă acceptabilă de rezolvare a problemelor/conflictelor
Efort suplimentar din partea profesorilor şi administraţiei pentru gestionarea problemelor de disciplină (comportamentetele disruptive de la clasă şi agresive din pauză necesită atenţie şi supraveghere suplimentară),c eea ce duce la scăderea eficienţei predării şi limitarea oportunităţilor de învăţare pentru ceilalţi elevi
Imagine negativă din partea colegilor şi a profesorilor
Marginalizarea elevului
Sentimente de izolare şi singurătate
Consumul de alcool, droguri
Acte de delicvenţă în adolescenţă
Criminalitate şi psihopatologie la vârsta adultă

(Farrington,1991; Olwus,1979)

...Strategii de prevenire şi reducere a agresivităţii în contextul şcolar
1. Introducerea părinţilor în programe de prevenţie şi intervenţie – părinţii trebuie să fie parteneri sociali ai cadrelor didactice pentru susţinerea efortului de reducere şi prevenţie a comportamentelor violente(“ recompensarea acasă a comportamentelor prosociale”).
2. Schimbarea contextelor şcolare care utilizează pedeapsa – aspectele negative din contextul şcolar care au legătură cu întărirea comportamentelor agresive pot fi: utilizarea excesivă a dezaprobării sau lipsa remarcilor de aprobare din partea profesorului sau a colegilor, experienţe de eşec şcolar, greşeli excesive, schimbări în rutina clasei, tehnici agresive de gestionare a comportamentelor violente ale copiilor
Obiectivele acestui gen de intervenţie vizează învăţarea şi utilizarea de către cadrele didatice a tehnicilor de gestionare a comportamentelor elevilor, încurajarea comportamentelor acceptate social.
3. Învăţarea de către copii a abilităţilor sociale – cei mai mulţi copii devin agresivi deoarece au un deficit de abilităţi sociale adecvate.
Obiectivele acestei strategii de intervenţie vizează învăţarea de către elevi a unor comportamente care să-i ajute să gestioneze situaţiile în care se confruntă cu comportamente agresive le celorlalţi (să ignore situaţiile, să-şi ia distanţă de aceste situaţii, să reacţioneze cu fermitate şi să solicite asistenţa profesorilor atunci când este nevoie).

Citiţi materialul integral AICI

Psiholog Silvia Diaconu, consilier şcolar la L.T.L.Blaga

Fenomenul „Bullying” în școală

Știați că ...
70% dintre elevi raportează existența fenomenului bullying înșcoală, 15% în mod regulat
9% din elevi sunt victime
7% din copiii agresori vor continua să agreseze
Băieții sunt mai mult decât fetele agresori..
Băieții iau parte mai mult la violențe fizice, fetele la fenomenul de izolare, excludere, evitare
Observatorii (Bystanders) sunt prezenți în 70%din incidente, în 3 din 20 de cazuri de bullying

Bullying-ul este…
Un act intenționat,
Presupune un dezechilibru între 2 puteri
Este tipic repetat peste timp, profesorul intevine într-un caz din 25 ...
Este o exprimare scrisă sau verbală, un act fizic sau un gest, un pattern, realizat cu intenția de a deteriora starea de bine…

CITIŢI MAI MULTE AICI (material prezentat în cadrul Seminarului cu tema „Violenţa în mediul educaţional: Sisteme cauzale şi soluţii”. Abordări sociologice, psihologice, psihopedagogice; 25 februarie, Amfiteatrul Colegiului Tehnic „Anghel Saligny")

Bullying este o formă de abuz, de la forma simplă de neglijare, la abuzul emoţional, fizic şi sexual. Conceptul de bullying cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente precum: violenţa verbală şi psihologică care se repetă în timp (poreclire, tachinare, ameninţare, hărţuire), intimidare fizică, ofensă precum şi alte tipuri de comportament deviant, modalităţi de a câştiga puterea în faţa altei persoane.

... Copiii care sunt agresaţi sunt nesiguri, izolaţi social, anxioşi şi au o stimă de sine scăzută.

AICI Un material realizat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Grundtvig "The Bullying phenomenon – to know it and to face it . "

Coordonator de proiect : psiholog Ioana Şandru – consilier C.N. M. Viteazul

Despre asertivitate

Comportament agresiv
Reflectǎ alegerea de a nu lua în considerare dorinţele celorlalţi concomitent cu încercarea de a-şi îndeplini propriile doleanţe. Nu implicǎ un compromis.
Adesea nu implicǎ exprimarea directǎ a dorinţelor, expectanţelor şi sentimentelor.
De cele mai multe ori, acest mod de exprimare este nepotrivit din punct de vedere social.
Exemplu: O reacţie agresivǎ din partea lui Andrei ar fi sǎ-i spunǎ lui Mihai : ”Numai pentru cǎ tu eşti prost şi nu înţelegi, nu-i laşi pe alţii sǎ fie atenţi!”

Comportamentul pasiv
Formulare a mesajului care reflectǎ alegerea de a nu lua în considerare propriile dorinţe, concomitent cu acceptarea îndeplinirii dorinţelor celorlalţi.
Implicǎ:

fie eşecul în exprimarea propriilor dorinţe ,expectanţe şi sentimente ,

fie exprimarea indirectǎ a dorinţelor expectanţelor sentimentelor, care poate implica minimalizarea importanţei acestora.
Exemplu: o reacţie pasivǎ din partea lui Andrei ar fi sǎ nu-i spunǎ nimic lui Mihai şi sǎ încearce sǎ-l ignore şi sǎ fie atent, în pofida bruiajului.

ASERTIVITATEA
Tehnică de comunicare
Vizează RESPECTUL faţă de sine şi de alţii
Tehnica utilizată în 1977,de Alberti,în contra-condiţionarea anxietăţii.

Atingerea unei funcţionări asertive nu este un scop în sine, ci mai degrabă :
Menţinerea respectului faţă de sine şi de alţii.
Ameliorarea comunicării.
Ameliorarea sau dispariţia unor simptome de anxietate interpersonală.

Valorile legate de asertivitate
1. Conştientizare de sine - Cunoaşterea propriilor obiective şi comportamente, raţiunile care determină aceste comportamente.
2. Acceptare de sine - Perspectivă pozitivă în faţa greşelilor şi slăbiciunilor omeneşti de care persoana dă dovadă.
3. Onestitate - Expresie verbală şi nonverbală congruentă şi autentică a gândurilor, emoţiilor şi intenţiilor.
4. Empatie - Înţelegerea şi acceptarea experienţelor şi emoţiilor celorlalţi ca valide din punctul lor de vedere.
5. Responsabilitate - Asumarea proprietăţii asupra propriilor gânduri, emoţii, nevoi, dorinţe şi expectaţii, asumarea proprietăţii asupra consecinţelor acţiunilor sale.
6. Mutualitate - Acceptarea unei alte persoane ca egal şi demonstrarea deschiderii de a negocia de pe o poziţie win – win (câştigi – câştigi).

Pentru a deveni o persoană sigură de sine:
Vorbeşte tare şi clar
Limbajul nonverbal este congruent cu cel verbal
Exprimă emoţiile
Eşti capabil de a - i critica pe alţii
Exprimă dorinţele clar şi deschis
Eşti capabil să ceri ajutor şi favoruri
Reacţioneză adecvat la critică
Îţi permiţi să faci greşeli
Ştii să spui NU

DREPTURILE ASERTIVE
Dreptul de:
• a decide care sunt scopurile şi priorităţile personale;
• a avea valori, convingeri, opinii proprii;
• a nu te justifica şi a nu da explicaţii privind viaţa ta;
• a spune celorlalţi cum ai dori să se poarte cu tine;
• a te exprima fără să-i răneşti pe ceilalţi;
• a spune NU, NU ŞTIU, NU ÎNŢELEG sau NU MĂ INTERESEAZĂ!
• a cere informaţii şi ajutor;
• a face greşeli;
• a te răzgândi;
• a fi acceptat ca imperfect;
• a avea uneori performanţe mai scăzute decât potenţialul tău;
• a avea relaţii de prietenie cu persoane cu care te simţi confortabil;
• a-ţi schimba prietenii;
• a-ţi dezvolta viaţa aşa cum îţi doreşti.


Bibliografie:
1. Gabriela Lemeni, Mircea Miclea(coordonatori). Consiliere si orientare – Ghid de educatie pentru cariera, Editura ASCR, Cluj- Napoca, 2004
2. Adriana Baban (coordonator). Consiliere educationala – Ghid metodologic pentru orele de dirigentie si consiliere. Cluj- Napoca, 2003
3. Stefan G. Hofmann, Michael W. Otto. Cognitive Behavioral Therapy for Social Anxiety Disorder (Practical Clinical Guidebooks Series)

Psiholog Silvia Diaconu, consilier şcolar la L.T.L.Blaga

Cine sunt eu? Tehnici de comunicare în grup

Activitatea : „Cine sunt eu...”

C= consemn = ce îi cerem subiectului să facă
Participanti: 6 elevi de 14-15 ani (4 fete şi 2 băieţi)

Faza I
C1: Completează în gândul tău fraza pe care o voi spune imediat:
"Daca as fi o culoare, as fi...”

C2: „Pe rand, veti spune ce culoare ati ales. Fiţi foarte atenţi la ceea ce spun colegii de grup. Începem!
Participanţii răspund pe rând:
Elena – roşu, Andrei - albastru, Mara – roşu, Diana - violet, Cezar - albastru; Bianca - orange

C3: Grupaţi-vă în funcţie de culoarea pe care aţi ales-o şi deveniţi acea culoare.

Copiii se grupează în funcţie de culoarea aleasă şi se obţin:
Grupa ROŞU: Elena şi Mara
Grupa ALBASTRU: Andrei şi Cezar
VIOLET: Diana
ORANGE: Bianca

C4: Discutaţi împreună motivele pentru care aţi ales sa fiţi acea culoare, ce nuanţă a acelei culori sunteţi, ce resurse credeţi că aveţi în acest rol, ce puteţi face pentru lumea care vă înconjoară.

C5: Alegeţi un purtător de cuvânt al grupului vostru, care vă va prezenta pentru celelalte grupuri. Cei fără pereche vorbesc în numele lor.

Purtătorii de cuvînt sunt:
Elena – pentru ROŞU (2)
Cezar – pentru ALBASTRU (2)
Diana – pentru VIOLET ( în nume propriu)
Bianca – pentru ORANGE (în nume propriu)

C6: Purtătorii de cuvânt prezintă grupurile. Cei singuri vorbesc în nume propriu:

Elena : Am devenit culoarea ROŞU deoarece ne inspiră putere, căldură, dragoste, energie pură, viaţa, pasiune, bucuria de a trăi, curaj, forţă, dar şi agitaţie, impulsivitate. Considerăm că aceste trăsături ne caracterizează si pe noi.
Ce puteţi face pentru lumea înconjurătoare?
- putem schimba viaţa oamenilor în bine
- putem convinge uşor
- putem fi sursă de inspiraţie pentru ceilalţi
- când vrei să ai mai multă energie, apelează la ROŞU!

Cezar: Am devenit culoarea ALBASTRU deoarece este culoarea cerului si a marii. Este simbolul infinitului, departarii, al credintei, increderii si adevarărului. Simbolizează sinceritate, nobleţe, puritate. Este, de asemenea, culoarea înţelepciunii şi a păcii. ”Albaştrii” sunt sensibili, emotivi şi intuiesc cu uşurinţă stările oamenilor

Ce putem face pentru lumea inconjurătoare:
- sa fim benefici pentru sufletul oamenilor
- suntem prezenţi la ceremonii pentru ca simbolizăm sinceritatea şi seriozitatea
- prin efectul calmant, placut, putem face ca timpul sa treaca mai usor si te poate ajuta sa dormi.
- oferim siguranta si stapanire de sine
- pentru a scăpa de stres şi a fi calm, soluţia este ALBASTRU!

Diana (în nume propriu) : Am ales sa devin culoarea VIOLET pentru că este asociată cu regalitatea. Simbolizează putere, lux, nobleţe şi tot ceea ce este sofisticat . Simt relaxare, imaginaţie, idei, creativitate, romantism, delicateţe. Este o culoare rară în natură.
Ce putem face pentru lumea înconjurătoare:
Având un efect benefic asupra stării mentale, pot sa le sporesc oamenilor încrederea în sine şi să le stimulez creativitatea.

Bianca: (în nume propriu) : Am devenit culoarea ORANGE deoarece imi aminteste de o bluză pe care o purtam in copilărie şi eram fericită. O mai asociez cu sucul dulce- acrişor de portocale, care-mi place foarte mult şi cu apusul de soare. Căldura pe care o degajă oranjul creează o senzaţie plăcută. Este culoarea cea mai caldă din natură, este benefic, energizant şi pozitiv. Aşa ma simt!
Ce pot face pentru lumea înconjurătoare:
- pot oferi ajutor celor slabi
- dacă te simţi deprimat, e bine să porţi ceva portocaliu

Citiţi întreaga activitate AICI.

psiholog Adriana Cialîcu - consilier şcolar Şcoala 10 şi Grădiniţa 12

Invitaţie la cunoaşterea copilului. Câte ceva despre temperament

Temperamentul se referă:
- la cantitatea de energie de care dispune o persoană,
- la stilul rapid sau lent în care acţionează şi reacţionează şi
- la dispoziţia afectivă generală (bine dispus ori prost dispus).

El este înnăscut, moştenit, precum culoarea ochilor sau oricare altă caracteristică fizică. Îmi place să îl compar cu stofa din care este făcut omul în interior, stofă care va fi croită diferit, de la persoană la persoană, în funcţie de mediu şi educaţie. Precum şi în funcţie de ceva greu de definit căruia unii îi spun noroc, soartă, destin, providenţă ...

A recunoaşte ce tip de temperament are copilul sau "firea" lui, cum se spune adesea, este un prim pas în a înţelege cum este construit copilul din naştere, cât se poate schimba şi cât nu, cum poate fi ajutat să se dezvolte potrivit cu potenţialul său.

Felul lui de a fi şi de a reacţiona la mediu este vizibil încă din primele luni de viaţă...

... Psihologii clasifică temperamentul copiilor în funcţie de:
- tipul inhibat/dezinhibat şi de
- intensitatea cu care răspund emoţional la ceea ce vine din mediu: reactivitate scăzută/ridicată

... Cele mai frecvente conflicte între părinţi/educatori şi copii apar datorită acestor diferenţe individuale pe care nu le acceptăm ca şi comportamente nemodificabile, ba mai mult, le interpretăm într-un mod personal, negativ.
Uneori adulţii interpretează aceste comportamente ca fiind "lipsă de voinţă sau motivaţie!" – "nu vrea să se schimbe", sau ca fiind intenţionate: "intenţionat vrea să mă enerveze sau să mă supere!".
Copiii cu temperament inhibat reacţionează mai degrabă negativ la comportamentul ferm şi autoritar al părinţilor, comparativ cu copiii cu un temperament dezinhibat, care au nevoie de fermitate, de reguli clare şi stricte.

... Temperamentul copilului este înnăscut, dar poate fi modelat. Mediul în care el creşte şi educaţia pe care o primeşte îi vor forma personalitatea. E ca şi cum din acelaşi material se pot croi atât haine foarte bine cusute cât şi altele care lasă de dorit. Aceasta înseamnă că atitudinea şi comportamentul adulţilor joacă un rol semnificativ în dezvoltarea copiilor.

Vă invităm să citiţi întregul articol AICI

Sursa de informaţie:
Organizaţia "Salvaţi Copiii" (Bucureşti), Vârsta preşcolară: ghid pentru părinţi

Psiholog Luiza Ştefan - consilier şcolar Colegiul Th. Edmond Nicolau