DESPRE COPII, DE ZIUA LOR

Mâine este 1 Iunie şi mă voi trezi cu gândul la copiii mei
şi la toti cei care, ca şi mine, adăpostesc un copil în ei ...

mi-ar plăcea să vă împărtăşesc câte ceva
din gândurile şi sentimentele mele,
pentru că timpul pe care l-am petrecut împreună ori doar l-am trecut, trecând unii pe langa alţii,
a creat legături între noi...

Ce am învăţat eu despre copii de la copiii mei:

- că poţi să fii bucuros degeaba sau trist degeaba,
adică din nişte motive neînsemnate sau absurde
din perspectiva adultilor,

- că te naşti cu un fel de a fi de care nu eşti responsabil
şi care te poate face plăcut sau neplăcut oamenilor mari,

- că nu poţi să te schimbi numai pentru că toată lumea vrea
şi chiar şi tu vrei, mai sunt şi alte lucruri care te ţin în loc
şi că ai nevoie de încredere,
nu de critici,

- că uneori simţi nişte lucruri pe care nu poţi
să le pui în cuvinte şi că poţi fi certat pentru asta,

- că aştepţi să fii mereu iertat pentru prostioare
mai mari sau mai mici,

- că vrei glume, veselie, surprize şi un ton scăzut atunci cand ţi se cere ceva,
şi cât mai puţine reguli,
ca să te poţi juca oricât ai chef
şi, când nu mai ai chef,
să poţi sta pur şi simplu, fără să fii obligat
să faci ceva care te-ar apropia
sau te-ar exclude din lumea oamenilor mari,
gen să faci ordine, teme
sau să vii la masa ori sa te duci la culcare,

- că ai nevoie să ţi se spună şi să ţi se arate
că eşti iubit: să fii luat în braţe, alintat, drăgălit,
privit cu zâmbet în ochi şi pe buze,
să se glumească cu tine,
să fii intrebat ce te doare, ce te supără,
fără să fii certat pentru că te supără ceva,
să fii iertat, să ţi se mai dea încă multe sanse,
să ţi se vorbească frumos,

- că ai nevoie de amintiri: să fii plimbat, sărbătorit, dus la antrenamente, în parc
sau oriunde ti-ar plăcea,
să-ţi se facă poze
şi apoi să te uiţi la poze împreună cu cei mari,

- că ai nevoie să-ţi se spună ce te ajută,
dar mai ales să fii ajutat atunci când ceri:
la joacă, la lecţii, la planurile pe care vrei să le faci,
la felul în care înveţi să fii cu ceilalţi oameni mari
care nu te cunosc aşa de bine ca mami şi tati.

Şi acum ce am învăţat despre copii
de la copilul din mine:

- că cei mari nu te iau tot timpul în seamă,
fiind prea ocupaţi cu ale lor,

- că poţi să plângi pe dinăuntru şi nimeni să nu ştie asta,

- că poţi să te simţi foarte nedreptăţit, furios, speriat, vinovat
şi să nu ai cu cine să vorbeşti despre asta
sau să nu ştii că poţi vorbi cu cineva despre ce te framântă,

- că te străduieşti să faci ce spun oamenii mari,

- că vrei ca ei să fie multumiţi de tine, să te laude, să te încurajeze,

- că vrei ca părinţii să fie ferciţi
şi crezi că, dacă nu se întâmplă aşa, eşti şi tu vinovat,

- că îţi imaginezi tot felul de lucruri despre tine si despre ceilalţi,
mai ales în absenţa cuvintelor,
adică atunci când nu ţi se explică anumite întâmplări,

- că se poate întâmpla să nu creşti, să rămâi ascuns în adolescentul care te duce la facultate,
apoi se îndrăgosteşte,
se zbate sa facă ceva cu viaţa lui,
se îmbolnăveşte, se înzdrăveneşte, se căsătoreşte, munceşte, se plimbă,
şi la un moment dat devine părinte.

Şi acum, după toate aceste învăţăminte
pe care le-am tras din ambele perspective,
ştiu, ca adult,
ce aş vrea să fac
pentru copilul din mine şi pentru copiii
din cei pe care îi întâlnesc în profesia pe care mi-am ales-o
sau pur şi simplu, în viaţa mea, printre prieteni:

- să mă apropii de acest copil din mine şi din alţii
cu multă grijă, răbdare şi încredere,

- să arăt înţelegerea care face să taca vocea criticului interior,

- să mă mândresc cu ceea ce are mai bun acest copil,
asta bineînţeles după ce îl cunosc, dincolo de fragilitatea şi vulnerabilitatea lui,

- să îl accept şi să îl las să-mi insufle tot acel aer copilăresc
de care sigur am nevoie, altfel viaţa ar fi mult prea serioasă,

- să îl încurajez că va creşte, fără să îi reproşez
că nu a fost în stare să crească,

- sau să îl las să rămână mic şi ascuns în mine...

V-am spus toate aceste lucruri cu drag şi cu speranţa că
s-ar putea să vă priviţi copilul interior cu o privire nouă
care să-i facă bine atât lui,
cât şi voua, ca adulti.

Cu drag,
psiholog Luiza Ştefan – consilier şcolar C.Th. Edmond Nicolau