Povești care vindecă

POVEŞTI CARE VINDECĂ

Colecţia de faţă cuprinde o serie de lucrări destinate atât copiilor, cât şi părinţilor sau bunicilor. În timp ce se pot constitui şi într-un instrument pentru persoanele care lucrează cu copiii şi se adresează dificultăţilor acestora (învăţători, consilieri şcolari).

Fiecare dintre cele cinci apariţii cuprinde trei tematici, repartizate astfel:

1. Şi-n situaţii dificile poţi vedea o licărire – include următoarele tematici: divorţul părinţilor, decesul unei persoane apropiate, supraprotecţia.

2. Idei bune pentru tine ca sa-ţi fie mult mai bine – surprinde relaţia părinte – copil, dezvoltarea abilităţilor sociale şi aduce în discuţie cu ce se ocupă psihologul, psihiatrul şi consilierul şcolar şi când este necesar să apelăm la aceşti specialişti.

3. Când la şcoală nu-i uşor poţi găsi un ajutor – tratează atenţia, motivaţia pentru învăţare, fobia şcolară.

4. Ce să faci interior ca să creşti mulţumitor – curpinde următoarele teme: regresia, rezistenţa la frustrare,  minciuna.

5. Poate ţine şi de tine cum treci prin stări dificile- vizând timiditatea, comportamentele agresive şi depresia.

Autorul prezentelor lucrări este psihoterapeut şi psiholog educaţional, adresându-se copiilor, adolescenţilor şi familiilor acestora, precum şi profesorilor şi învățătorilor lor. Lucrarea de faţă a fost concepută în urma dificultăţilor, cu frecvenţa sau impactul cel mai mare, surprinse în cabinet.

Noutatea materialului constă în specificul foarte concret, cu o aplicabilitate imediată a informaţiilor oferite. Acesta explică problematicile vizate pe înţelesul aparţinătorilor, oferă recomandări de activităţi în vederea susţinerii copilului şi prezintă o metaforă adresată copilului sub formă de poveste pe care se poate lucra prin întrebările de la sfârşitul textului. Fie că cel căruia îi cad în mână este adultul sau copilul, învăţătorul sau bunicul, lucrările sunt foarte prietenoase cu cititorul.

Ilustraţiile, însoţind poveştile terapeutice, amplifică efectul vindecător al acestora, dând viaţă personajelor şi dificultăţilor acestora.

Mai mult decât atât, această colecţie aduce împreună copilul şi familia sa, sugerând desfăşurarea de activităţi comune, menite să optimizeze relaţia părinte-copil.

Materialele prezentate dumneavoastră au fost deja folosite în cabinet, în lucrul cu copilul şi familia acestuia. Rezultatele au fost spectaculoase. Tocmai acesta a fost unul dintre motivele care a condus la apariţia lucrării de faţă.

Vă dorim o lectură plăcută şi vă urăm să reuşiţi să întreprindeţi schimbările necesare pentru a vă putea bucura de viaţa pe care v-o doriţi şi pe care o meritaţi!

Autorul,

Clara Ruse.

Poveşti de duminică...

• Vă semnalăm pe Blogul Cabinetului de Asistență Psihopedagogică - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București o serie de POVEŞTI DE DUMNICĂ frumos prezentate  de doamna consilier şcolar Luiza Ştefan.
•  
•  Povestea de dumninică, 13 octombrie: "M-am gândit ca la sfârșitul săptămânii, când ne tragem sufletul pentru o nouă „cursă”, să postez aici, regulat, o poveste pentru cei mici, dar și pentru cei mari - știut fiind că toți avem nevoie de povești. Am să încep cu Povestea creionului, atribuită scriitorului Paulo Coelho... "  AICI 
• http://blogulconsilieruluiscolar.blogspot.ro/2013/10/povestea-de-duminica-povestea-creionului.html
• 
  

• Povestea de duminică, 19 octombrie - Răbdare: "Iată, așa cum am propus și săptămâna trecută, povestea de duminică. Am ales-o fiindcă ea continuă într-un fel postarea anterioară despre copiii - provocare..." AICI 

  http://blogulconsilieruluiscolar.blogspot.ro/2013/10/povestea-de-duminica-rabdarea.html
  

Comunicarea cu adolescenţii

Comunicare parinte adolescent

View more documents from econsiliere.

consilier scolar Stefan Luiza - Psihologie pentru viaţă

Consumul de droguri, poveste fără happy-end ! Lectorat cu părinţii

Vă invităm să citiţi materialul prezentat în cadrul lectoratului cu părinţii „Consumul de droguri, poveste fără happy-end !”, susţinut la Colegiul Naţional Victor Babeş. AICI

Invitaţi la activitate au fost: Adina Tatu, prof. psiholog, reprezentant OSC Bucureşti şi un grup de voluntari de la Organizaţia Salvaţi Copiii

Participanţi şi parteneri: părinţii elevilor claselor a IX-a A, B, C, E, G; d-na dirigintă a clasei a IX-a A, prof. Nicoleta Cîţu; d-na dirigintă a clasei a IX-a B, prof. Geanina Cotropai

Prof consilier Mircea Baltac, Colegiul Naţional Victor Babeş

DESPRE COPII, DE ZIUA LOR

Mâine este 1 Iunie şi mă voi trezi cu gândul la copiii mei
şi la toti cei care, ca şi mine, adăpostesc un copil în ei ...

mi-ar plăcea să vă împărtăşesc câte ceva
din gândurile şi sentimentele mele,
pentru că timpul pe care l-am petrecut împreună ori doar l-am trecut, trecând unii pe langa alţii,
a creat legături între noi...

Ce am învăţat eu despre copii de la copiii mei:

- că poţi să fii bucuros degeaba sau trist degeaba,
adică din nişte motive neînsemnate sau absurde
din perspectiva adultilor,

- că te naşti cu un fel de a fi de care nu eşti responsabil
şi care te poate face plăcut sau neplăcut oamenilor mari,

- că nu poţi să te schimbi numai pentru că toată lumea vrea
şi chiar şi tu vrei, mai sunt şi alte lucruri care te ţin în loc
şi că ai nevoie de încredere,
nu de critici,

- că uneori simţi nişte lucruri pe care nu poţi
să le pui în cuvinte şi că poţi fi certat pentru asta,

- că aştepţi să fii mereu iertat pentru prostioare
mai mari sau mai mici,

- că vrei glume, veselie, surprize şi un ton scăzut atunci cand ţi se cere ceva,
şi cât mai puţine reguli,
ca să te poţi juca oricât ai chef
şi, când nu mai ai chef,
să poţi sta pur şi simplu, fără să fii obligat
să faci ceva care te-ar apropia
sau te-ar exclude din lumea oamenilor mari,
gen să faci ordine, teme
sau să vii la masa ori sa te duci la culcare,

- că ai nevoie să ţi se spună şi să ţi se arate
că eşti iubit: să fii luat în braţe, alintat, drăgălit,
privit cu zâmbet în ochi şi pe buze,
să se glumească cu tine,
să fii intrebat ce te doare, ce te supără,
fără să fii certat pentru că te supără ceva,
să fii iertat, să ţi se mai dea încă multe sanse,
să ţi se vorbească frumos,

- că ai nevoie de amintiri: să fii plimbat, sărbătorit, dus la antrenamente, în parc
sau oriunde ti-ar plăcea,
să-ţi se facă poze
şi apoi să te uiţi la poze împreună cu cei mari,

- că ai nevoie să-ţi se spună ce te ajută,
dar mai ales să fii ajutat atunci când ceri:
la joacă, la lecţii, la planurile pe care vrei să le faci,
la felul în care înveţi să fii cu ceilalţi oameni mari
care nu te cunosc aşa de bine ca mami şi tati.

Şi acum ce am învăţat despre copii
de la copilul din mine:

- că cei mari nu te iau tot timpul în seamă,
fiind prea ocupaţi cu ale lor,

- că poţi să plângi pe dinăuntru şi nimeni să nu ştie asta,

- că poţi să te simţi foarte nedreptăţit, furios, speriat, vinovat
şi să nu ai cu cine să vorbeşti despre asta
sau să nu ştii că poţi vorbi cu cineva despre ce te framântă,

- că te străduieşti să faci ce spun oamenii mari,

- că vrei ca ei să fie multumiţi de tine, să te laude, să te încurajeze,

- că vrei ca părinţii să fie ferciţi
şi crezi că, dacă nu se întâmplă aşa, eşti şi tu vinovat,

- că îţi imaginezi tot felul de lucruri despre tine si despre ceilalţi,
mai ales în absenţa cuvintelor,
adică atunci când nu ţi se explică anumite întâmplări,

- că se poate întâmpla să nu creşti, să rămâi ascuns în adolescentul care te duce la facultate,
apoi se îndrăgosteşte,
se zbate sa facă ceva cu viaţa lui,
se îmbolnăveşte, se înzdrăveneşte, se căsătoreşte, munceşte, se plimbă,
şi la un moment dat devine părinte.

Şi acum, după toate aceste învăţăminte
pe care le-am tras din ambele perspective,
ştiu, ca adult,
ce aş vrea să fac
pentru copilul din mine şi pentru copiii
din cei pe care îi întâlnesc în profesia pe care mi-am ales-o
sau pur şi simplu, în viaţa mea, printre prieteni:

- să mă apropii de acest copil din mine şi din alţii
cu multă grijă, răbdare şi încredere,

- să arăt înţelegerea care face să taca vocea criticului interior,

- să mă mândresc cu ceea ce are mai bun acest copil,
asta bineînţeles după ce îl cunosc, dincolo de fragilitatea şi vulnerabilitatea lui,

- să îl accept şi să îl las să-mi insufle tot acel aer copilăresc
de care sigur am nevoie, altfel viaţa ar fi mult prea serioasă,

- să îl încurajez că va creşte, fără să îi reproşez
că nu a fost în stare să crească,

- sau să îl las să rămână mic şi ascuns în mine...

V-am spus toate aceste lucruri cu drag şi cu speranţa că
s-ar putea să vă priviţi copilul interior cu o privire nouă
care să-i facă bine atât lui,
cât şi voua, ca adulti.

Cu drag,
psiholog Luiza Ştefan – consilier şcolar C.Th. Edmond Nicolau

Consilierea psihologică a adolescenţilor

Adolescenţa este perioada de trecere dintre copilărie şi maturitate, cuprinsă (mai ales) între 13 şi 18 ani şi caracterizează prin transformări fizice, emoţionale şi cognitive extreme, dezvoltarea imboldurilor sexuale, trebuinţa de a face alegeri profesionale şi de alte tipuri, nevoia de a se adapta aşteptărilor grupului de aceeaşi vârstă.

Adolescenţii resimt o tot mai mare nevoie de independenţă. Sunt nerăbdători să îşi găsească identitatea şi să îşi cucerească locul în lume. Intensitatea transformărilor emoţionale este mai redusă faţă de perioada anterioară, însă resimt cu intensitate nelinişte, teamă, gelozie, invidie, bucurie, curiozitate, afecţiune. Încrederea în sine este relativ redusă, dar este, adesea, susţinută prin rebeliune şi sfidare, în corelaţie directă cu dorinţa de a-şi dovedi independenţa. Aceasta este o etapă în care adolescenţii încearcă roluri de adult. Pe lângă obţinerea unei identităţi unice şi integrate, adolescentul trebuie să mai achiziţioneze un nou statut în familie, deoarece relaţiile cu părinţii iau o altă formă, şi trebuie să treacă la o poziţie mai autonomă în relaţie cu întreaga lume, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea carierei. Relaţiile cu prietenii se schimbă şi ele deoarece adolescenţii devin mai siguri pe ei şi nu mai simt nevoia să fie copii la indigo ale prietenilor lor, aşa cum era în perioada adolescenţei timpurii. Prietenii continuă să fie o sursă importantă de dezvoltare a identităţii şi a valorilor şi adolescenţii încep să aibă tot mai multe prietenii intime cu persoane de acelaşi sex sau cu persoane de sex opus. Procesele cognitive au devenit mai flexibile, capacitatea de a sesiza complexitatea situaţiilor s-a îmbunătăţit şi au scăzut egocentrismul şi tendinţa de a gândi în termeni alb/negru, ceea ce contribuie semnificativ la dezvoltarea abilităţilor de rezolvare de probleme.

Problemele frecvente ale adolescenţilor sunt reprezentate de: conflicte în familie, dificultăţi de relaţionare; abuz de substanţe (alcool, droguri etc); dificultăţi de învăţare, eşec şcolar, absenteism, abandon; stimă de sine scăzută, depresie, tentative de suicid; anxietate, fobii, tulburări somatice cu cauză psihică; tulburări ale somnului, tensiune emotională, incapacitate de a se relaxa; tulburări ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie); probleme afective şi sexuale; conduite agresive, violenţă, nervozitate, minciună, furt, fugă de acasă.

Consilierea psihologică a adolescenţilor este asemănătoare cu cea pentru adulţi. Adolescenţii găsesc de cele mai multe ori demersul terapeutic ca pe un loc în care îşi pot înţelege şi descoperi sentimentele, speranţele, visele şi temerile, în care se pot concentra asupra propriei lor persoane, asupra experienţelor şi a relaţiilor cu ceilalţi. O formă de consiliere foarte agreată de adolescenţi este cea de grup, deoarece reprezintă o excelentă oportunitate de a aparţine unui grup şi de a învăţa abilităţi şi modalităţi de adaptare de la persoane de vârstă apropiată şi cu probleme asemanatoare.

Metodele de acţiune au fost elaborate şi dezvoltate de către Jacob Levy Moreno şi folosesc tehnici precum: sociometria, inversiunea de rol, dublul, oglinda etc. pentru a facilita înţelegerea propriilor nevoi şi schimbări constructive, prin accesarea spontaneităţii şi creativităţii. Reproducând situaţii de viaţă într-un mediu structurat, adolescenţii pot recrea şi trăi scene care permit atât insight-ul, cât şi oportunitatea dezvoltării unor abilităţi noi. Acţiunea constituie contextul unor intervenţii psihologice care pun în mişcare resorturi şi energii, declanşând procese profunde de restructurare cu efecte de optimizare la toate nivelurile.

Psiholog Andrei Valentina – consilier şcolar Şcoala 25, Şcoala 145, Grădiniţa 235, Grădiniţa 129

Invitaţie la cunoaşterea copilului. Câte ceva despre temperament

Temperamentul se referă:
- la cantitatea de energie de care dispune o persoană,
- la stilul rapid sau lent în care acţionează şi reacţionează şi
- la dispoziţia afectivă generală (bine dispus ori prost dispus).

El este înnăscut, moştenit, precum culoarea ochilor sau oricare altă caracteristică fizică. Îmi place să îl compar cu stofa din care este făcut omul în interior, stofă care va fi croită diferit, de la persoană la persoană, în funcţie de mediu şi educaţie. Precum şi în funcţie de ceva greu de definit căruia unii îi spun noroc, soartă, destin, providenţă ...

A recunoaşte ce tip de temperament are copilul sau "firea" lui, cum se spune adesea, este un prim pas în a înţelege cum este construit copilul din naştere, cât se poate schimba şi cât nu, cum poate fi ajutat să se dezvolte potrivit cu potenţialul său.

Felul lui de a fi şi de a reacţiona la mediu este vizibil încă din primele luni de viaţă...

... Psihologii clasifică temperamentul copiilor în funcţie de:
- tipul inhibat/dezinhibat şi de
- intensitatea cu care răspund emoţional la ceea ce vine din mediu: reactivitate scăzută/ridicată

... Cele mai frecvente conflicte între părinţi/educatori şi copii apar datorită acestor diferenţe individuale pe care nu le acceptăm ca şi comportamente nemodificabile, ba mai mult, le interpretăm într-un mod personal, negativ.
Uneori adulţii interpretează aceste comportamente ca fiind "lipsă de voinţă sau motivaţie!" – "nu vrea să se schimbe", sau ca fiind intenţionate: "intenţionat vrea să mă enerveze sau să mă supere!".
Copiii cu temperament inhibat reacţionează mai degrabă negativ la comportamentul ferm şi autoritar al părinţilor, comparativ cu copiii cu un temperament dezinhibat, care au nevoie de fermitate, de reguli clare şi stricte.

... Temperamentul copilului este înnăscut, dar poate fi modelat. Mediul în care el creşte şi educaţia pe care o primeşte îi vor forma personalitatea. E ca şi cum din acelaşi material se pot croi atât haine foarte bine cusute cât şi altele care lasă de dorit. Aceasta înseamnă că atitudinea şi comportamentul adulţilor joacă un rol semnificativ în dezvoltarea copiilor.

Vă invităm să citiţi întregul articol AICI

Sursa de informaţie:
Organizaţia "Salvaţi Copiii" (Bucureşti), Vârsta preşcolară: ghid pentru părinţi

Psiholog Luiza Ştefan - consilier şcolar Colegiul Th. Edmond Nicolau

Workaholism-ul indus – formă de abuz intelectual şi emoţional asupra copiilor supradotaţi

Articolul nostru prezinta situatiile in care copiiilor supradotati li se cere sa participle la toate concursurile scolare, indiferent daca isi doresc sau nu sa participe. Obiectivul acestui articol este sa aduca in lumina constiintei si sa gaseasca solutii pentru combaterea acestui fenomen care devine o forma de abuz mai mult sau mai putin subtila asupra copiilor.

Acest fenomen devine abuz din cauza faptului ca elevii se afla intr-o pozitie vulnerabila in relatia cu adultii. Ei nu au granite bine delimitate; nu pot identifica si nu se pot proteja de santajul emotional. Uneori, parintii isi folosesc inconstient copiii pentru a-si implini prin ei dorintele nerealizate. Unele cadre didactice isi privesc elevii ca pe mijloace in realizarea scopurilor individuale sau institutionale. Ei ignora opiniile elevilor si le cer sa participe la anumite activitati chiar daca acestia nu isi doresc.

M-am gandit la cateva strategii pentru prevenirea fenomenului. La nivel institutional, consilierul scolar poate organiza cursuri pentru profesori si parinti despre pe tematica nevoilor copilului si a efectelor negative ale workaholism-ului asupra copiilor. In consilierea individuala cu parintii, consilierul scolar ii poate ajuta sa-si inteleaga mai bine copiii, sa stabilieasca granite mai sanatoase intre propriile nevoi si cele ale copiiilor lor. La nivelul sistemului de invatamant ar trebui sa se puna accent pe calitate si nu pe cantitatea activitatilor pe care profesorii si elevii le au de desfasurat. Competitiile scolare ar trebui organizate avand ca punct de plecare o evaluare a intereselor elevilor.

Principalele intrebari ale articolului de fata sunt: Cum am putea preveni fenomenul de inducere a workaholism-ului atata timp cat parintii nu sunt constienti de existenta unei probleme si nu doresc consiliere? Cum pot fi atrasi in consiliere inainte ca efectele toxice ale workaholism-ului sa apara? Ce alte modalitati in afara de competitive am putea folosi pentru motivarea elevilor pentru invatare?

Citiţi articolul AICI.

Psiholog Raluca Antonescu – consilier şcolar Scoala nr. 24, Scoala nr. 28, Gradinita nr. 138

Copilul şi basmul. Valoarea terapeutică a basmului

Obiceiul de a le povesti copiilor basme tinde uneori sa se piarda, în favoarea informatiilor mai tehnice, rationale si realiste. Se uita un fapt fundamental, si anume ca un copil nu este un adult în miniatura: e un copil! Realitatea pe care o traieste el e o realitate prevalent simbolica, iar explicatiile care au pentru el cel mai mult sens sunt explicatiile prin imagini.

Copilul ia cunostinta de lume, o lume noua ce îi este total necunoscuta, si încearca sa ordoneze stimulii care îi vin dinspre ea, alcatuindu-si o harta de semnificatii stabile. Pentru copil sunt vitale asemenea "harti", care îi permit sa atribuie o semnificatie datelor senzoriale. Faza infantila a întrebarilor care încep cu "de ce ...?" constituie o etapa a acestui traseu.
- Mama, de ce arde focul?
Întrebare grea pentru un adult care, chiar daca are cunostinte legate de fenomenele combustiei, nu mai utilizeaza modalitatea cognitiva a lui "de ce".

A întreba de ce nu e tot una cu a întreba cum. Adultul stie prea bine cum se petrece fenomenul, dar ce ar putea spune despre motivele lui? "De ce" implica o cautare a semnificatiei, nu a modalitatii de realizare a unui eveniment. E o întrebare ce se refera la scop, la finalitate, la sensul general al unui proces, e o întrebare metafizica.

Mintea rationala adulta si, împreuna cu ea, stiinta, si-au propus sa descopere "cum" se petrec fenomenele si au dobândit pe acest teren o cantitate impresionanta de informatii, îndepartându- se însa de cautarea raspunsului la întrebarea "de ce?", care a capatat un vag iz de chestiune religioasa sau filosofica. Savantul stie sa ne spuna în ce fel suntem vii, dar ce ne poate spune el oare despre motivele pentru care suntem vii? Nu tine de domeniul sau. Or, întrebarile pe care le pune un copil sunt tocmai acestea.

Basmul ne spune de ce, basmul vorbeste întotdeauna despre întelesul celor ce se petrec în lume. Printul coboara pe fundul marii pentru a cauta inelul cu diamant pierdut de batrânul rege, ca s-o poata lua de sotie pe frumoasa printesa cu cosite de aur...

Cum reuseste printul sa coboare pe fundul marii fara tub de oxigen e absolut nerelevant pentru copil, el nu se întreaba niciodata cum se face ca inelele regilor ajung mereu în cele mai improbabile locuri si nici cum de se pun conditii atât de ciudate pentru o casatorie. Pentru copil este evident ca printul va coborî pe fundul marii, caci vrea s-o ia de sotie pe printesa, iar ajutorul miraculos acordat de Pestisorul de aur e aproape garantat: asa merg lucrurile în lumea basmelor, care lui îi este familiara! În basme animalele vorbesc, glasuiesc si plantele, si obiectele. Regele Marii e un domn barbos care locuieste sub apa, Soarele e un zeu razboinic ce calareste prin ceruri, Luna e o doamna palida, împodobita cu perle - în legatura cu toate acestea, paradoxal, copilul nu întreaba niciodata "de ce?" Pentru el este firesc ca orice element al lumii înconjuratoare sa fie animal, ca un sac sa vorbeasca sau un elefant sa-si ia zborul, si nu are nevoie de nici o explicatie.

De data asta, noi, adultii, ne putem însa întreba de ce. Pentru ca lumea vrajita a basmului e lumea în care copilul mic traieste zi cu zi, e lumea "magiei primitive", în care au vietuit la începuturile speciei toate popoarele si în care mai vietuiesc înca toti indivizii, la începuturile existentei lor. O lume pe care o cunoastem cu totii, chiar daca nu ne mai amintim ca am trait în ea pe vremea copilariei. E o lume în care toate sunt animate, în care vorbesc si obiectele si plantele, toate actionând în virtutea unei logici si urmarind o finalitate. E totodata o lume a luptelor, a biruintelor si a înfrângerilor dramatice.

Basmele pun întotdeauna o problema. În basm, prin definitie, totul se termina cu bine, dar lucrurile nu merg totdeauna bine. Dimpotriva. Tipicul basmelor consta în a ne prezenta la început o situatie care, fericita sau nu, are doar un rol de introducere rapida în drama în care curând va fi implicat protagonistul. Printii sunt pusi totdeauna sa savârseasca ispravi imposibile, ca sa nu-si piarda viata, printesele lipsite de aparare cad victime unor personaje malefice, copiii sunt prizonieri ai vrajitoarelor ce îi pun la îngrasat ca sa-i manânce.

Basmul îi duce pe copii de mâna spre iesirea din aceste situatii îngrozitoare. Tocmai în asta rezida valoarea basmului:în capacitatea lui de a prezenta în termeni imaginari, asadar usor de înteles pentru copil, o situatie dramatica de conflict grav, de posibila tragedie, si de a indica o cale de iesire din aceasta situatie. Basmul ne prezinta problema si solutia problemei, toate acestea în singurul limbaj accesibil unui copil - cel al fanteziei.

Basmele sunt pline de copii: copii abandonati în padure, copii chinuiti de mastere crude, copii care nu sunt iubiti, copii nedoriti, copii rataciti ... Copiii din basme nu respecta niciodata interdictiile: deschid toate usile care ar trebui sa ramâna încuiate, se abat de la toate drumurile pe care ar fi trebuit sa mearga, se duc totdeauna exact unde n-ar trebui sa se duca. În felul acesta basmele îi vorbesc unui copil despre problemele cu care se confrunta zilnic: abandonul, lipsa de iubire, singuratate a, neascultarea, frica ...

Mai mereu, în basm, copiii înving. Ei supravietuiesc în ciuda parintilor care îi abandoneaza, în ciuda masterelor rele, a vrajitoarelor nemiloase, înving împotriva unor figuri amenintatoare si mult mai puternice decât ei: basmele reprezinta pentru copii glasul sperantei. Pe de alta parte, în basme nu apar numai copii: sunt si adolescenti, tineri, adulti si batrâni. Prin intermediul întâmplarilor prin care trec eroii, basmele anticipeaza viitoarele etape ale existentei, cu dificultatile ce vor putea sa apara si cu modalitatile în care acestea pot fi depasite. În acest sens, basmele sunt pentru copil un curs complet de formare pentru viata.

Nu întâmplator, într-o anumita perioada copiilor le place îndeosebi un anume basm si vor sa-l asculte doar pe acela: îl asculta iar si iar, nu se mai satura de el, iar celelalte basme nu-i intereseaza. În momentul respectiv acela e "basmul lor", basmul care vorbeste despre problema pe care o au atunci. Îsi vor schimba preferintele atunci când vor depasi respectivul moment din propria evolutie.

Abandonarea povestirii basmelor înseamna abandonarea celei mai bune cai de acces spre lumea fantastica în care traieste cufundat copilul, înseamna sa-I privam de un sprijin util, mai mult, indispensabil, atunci când îsi înfrunta si îsi rezolva angoasele ...

Bibliografie:
Paola Santagostino. Cum sa te vindeci cu o poveste?, Bucuresti: Ed. HUMANITAS, 2008

psiholog Adriana Cialicu – consilier şcolar Şcoala 10 şi Grădiniţa 12

Parent Info

Intre 5 si 7 noiembrie la Sala Dalles este deschis PARENT INFO, un targ specializat care se adreseaza viitorilor si actualilor parinti interesati de sanatatea si dezvoltarea copilului lor.

Targul isi propune sa fie vazut ca o campanie de informare si educare a parintilor.

CMBRAE si-a propus sa organizeze ateliere de lucru parinti – copii. Scopul acestor ateliere este acela de a aduce impreuna copilul si parintele prin intermediul unor activitati specifice (desene, colaje) care sa faciliteze procesul de cunoastere reciproca si de comunicare. La standul nostru se gasesc pliante si postere in care este prezentata reteaua de cabinete de consiliere la nivelul municipiului Bucuresti.

Si consilierii nostri sunt acolo!

Mai multe informatii despre targ AICI

Nevoile emergente ale copiilor

“Nevoile emergente ale copiilor (NEN) reprezinta un concept inovativ care defineste provocari, probleme, oportunitati si amenintari relevante in dezvoltarea generala a copiilor si tinerilor si care genereaza sau au potential sa genereze o serie de efecte cu impact major la nivelul acestora. Particularitatea acestor nevoi este ca nu au mai fost intalnite la generatiile anterioare de copii si tineri sau, daca au mai fost intalnite, se manifesta o crestere in incidenta lor.”

Consilierii nostri, Manuela Cazan (Hermes) si Ioana Sandru (Mihai Viteazul), au participat la proiectul „Abordari inovatoare in profesionalizarea lucrului cu copiii. Nevoi emergente ale copiilor din Romania” implementat de FDSC in parteneriat cu International Child Development Initiatives Olanda si Children of Slovakia Foundation cu finantarea ANPCDEFP prin programul Leonardo da Vinci – Transfer de Inovatie.

FDSC a lansat Ghidul de identificare si adresare a nevoilor emergente ale copiilor din Romania AICI.

"Ghidul este un instrument practic in care specialistii in educatie (parinti, cadre didactice, psihologi etc) gasesc informatii detaliate cu privire la nevoile emergente ale copiilor, modalitati de identificare si mecanisme de adresare a acestora pe plan local sau national.

Scopul ghidului este de a atrage atentia asupra importantei identificarii proactive a nevoilor emergente care afecteaza copiii din generatia actuala si pentru care trebuie gasite solutii particularizate, cu scop ameliorativ si preventiv. Ghidul contine de asemenea o colectie de studii de caz cu exemple concrete de nevoi emergente identificate si solutionate".

Consilierea părinţilor

Păstrarea unei mai strânse legături a părinţilor cu educatorul şi cu profesorul şi discutarea problemelor cu aceştia în momentul sesizării lor ar lămuri multe lucruri şi ar reduce numărul neînţelegerilor care, altfel, se acumulează şi generează stări conflictuale. Am cerut în acest sens sfatul unor persoane avizate: doamnei Sorina Vrana, consilier şcolar. Sperând ca v-am stârnit curiozitatea, vă invitam la consulaţii cu părinţii.

De ce există această prăpastie între profesori şi părinţi?
Este adevărat că nimeni/nicăieri nu ne învaţă cum să fim părinţi mai buni. Fiecare dintre noi facem tot ce ne stă în putinţă la un moment dat pentru binele copiilor noştri. Insă, cateodată, greşim si ne este greu să recunoaştem acest lucru. De aici, cred eu, începe prăpastia. Negăm existenţa problemei şi astfel ni se pare firesc să nu cerem ajutor (indiferent din partea cui ar putea veni acesta: şcoala, psiholog, medic specialist, preot etc.). In felul acesta desconsiderăm posibilităţile de a soluţiona o situaţie problematică, dar şi faptul că noi deţinem resursele necesare.
Aceasta prăpastie este adancită şi de agendele diferite ale părinţilor şi ale profesorilor. Părintii sunt prea ocupati cu problemele cotidiene, profesorii sunt preocupati de parcurgerea curriculum-ului (încarcat, fără a fi în concordanta cu nevoile specifice vârstei elevilor). Pentru fiecare dintre cei doi nevoile emoţionale ale copiilor sunt pe plan secund.

Care este rolul consilierului şcolar?
Consilierul este acea persoană care oferă (cand este solicitat) sprijin, suport, consiliere în situaţii dificile. Poate fi o lumina în calea celor care doresc să se descopere, o mana întinsă în ajutorul celor care, adulti fiind, simt nevoia sa se reinventeze în rolurile lor de parinti, educatori, parteneri etc.
Toate acestea sunt reglementate cu ajutorul O.M. nr. 5418 din 08.11.2005, prin care profesorul consilier din Cabinetul de asistenţă psihopedagogică are următoarele atribuţii: informează şi consiliază preşcolari/elevi, părinţi, educatori, învăţători, institutori şi profesori pe diferite subiecte: cunoaştere şi autocunoaştere, adaptarea elevilor la mediul şcolar, adaptarea şcolii la nevoile elevilor, optimizarea relaţiilor şcoală-elevi-părinţi. Concepe şi derulează programe de prevenire şi diminuare a factorilor ce pot determina tulburări comportamentale, comportamente de risc sau disconfort psihic. Asigură servicii de consiliere şi cursuri pentru părinţi; recomandă părintilor consultarea altor institutii pentru problemele care nu sunt de competenta cabinetului de asistenta psihopedagogica (centre logopedice, comisii de expertiza, cabinete medicale, cabinetele psihologice etc). Cu alte cuvinte, beneficiarii serviciilor sale nu sunt exclusiv elevii, ci şi profesorii şi părinţii.

Pot părinţii să contacteze consilierul şcolar? Aceasta poate ajuta la îmbunătăţirea relaţiei dintre şcoală şi părinţi în beneficiul copiilor?
Da. Din păcate, însă, părintii nu sunt receptivi la activităţile organizate de şcoală (nu se pot constitui grupuri de participanţi la „Şcoala părinţilor”, în cazul unor proiecte de finanţare europeană dintr-un numar de 60 părinţi din grupul-ţintă abia am constituit o grupă de 14 părinţi, există şi situaţii când la şedinţele de început de an şcolar părinţii refuză să semneze acordul de participare al copilului la sesiuni de consiliere mergând pe ideea „copilul meu nu este nebun”).
Se înregistrează un număr mai mare al solicitărilor pentru consiliere individuală, însă, de cele mai multe ori, când situaţiile sunt disperate (copilul a fost surprins consumând alcool în timpul pauzei sau are grave probleme disciplinare – muşcă colegii, este „bătăuş” sau când copilul a fost diagnosticat cu depresie ca urmare a unui abuz sexual etc).
Ceea ce putem face este sa ne privim nereuşitele ca pe veritabile oportunităţi de învăţare pe care ni le ofera viaţa. Să înţelegem că este nevoie sa solicităm ajutor, sprijin de specialitate atunci când ne aflam într-un impas.
Noi, specialiştii, putem căuta şi identifica modalităţi inedite de a-i atrage pe părinţi. O variantă este mediatizarea mai intensa a profesiei de psiholog. De foarte multe ori suntem confundaţi cu medicii psihiatri, când, de fapt, specificul consilierii psihologice constă în evaluarea gradului de dificultate al problemelor cu care oamenii se confruntă şi în identificarea, împreuna cu aceştia, a modalităţilor de rezolvare.

consilier şcolar - psiholog Sorina Vrană, Şcoala 52 şi Şcoala 71

Orientare şcolară şi profesională

CMBRAE/CMBAP realizează Studiul anual privind opţiunile şcolare şi profesionale ale elevilor claselor a VIII-a, ale părinţilor acestora şi ale profesorilor diriginţi, în perioada octombrie – noiembrie 2010.

OBIECTIVELE STUDIULUI

• Identificarea intenţiei de continuare a studiilor după terminarea clasei a VIII-a

• Identificarea avantajelor absolvirii unei forme de învăţământ liceal sau de tip SAM

• Identificarea distribuţiei opţiunilor şcolare pe filiere şi specializări/calificări

• Identificarea factorilor şi motivelor care stau la baza opţiunilor şcolare exprimate

• Identificare modalităţilor prin care şcoala poate oferi sprijin elevilor şi părinţilor acestora în procesul de orientare şcolară şi profesională

Despre severitate

Severitatea este asociată unor comportamente rigide şi exigente, ceea ce ne duce cu gândul la o persoană relativ rezistentă la schimbare. Creşterea şi dezvoltarea copiilor ne solicită un efort permanent de adaptare la situaţii noi, neprevăzute. Adoptarea unei atitudini severe în educarea copiilor va duce în timp la blocaje relaţionale. Ele apar ca urmare a imposibilităţii de a empatiza, de a înţelege în mod adecvat nevoile copiilor sau a aprecierii incorecte a aptitudinilor lor la un anumit moment.

Mai mult decât severitate, pentru eficienţa acţiunilor educative, este nevoie să fim consecvenţi, deoarece copiii asimilează mai întîi comportamentele (imită ce fac părinţii) şi abia apoi informaţiile (ceea ce le spun adulţii).

La fel de important pentru dezvoltarea lor armonioasă este nevoie să le asigurăm un cadru cu limite şi reguli clare şi coerente şi să-i ajutăm să înţeleagă rolul acestora.

consilier şcolar - psiholog Sorina Vrană, Şcoala 52 şi Şcoala 71

Eu şi copilul meu

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în parteneriat cu Insprectoratul General al Poliţiei Române şi Agenţia Naţională Antidrog derulealează proiectul „Formare familială în abilităţi educative pentru prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri”, finanţat prin Mecanismul Financiar al SEE. Parte a acestui proiect este şi Programul “EU ŞI COPILUL MEU!”.

Acesta este implementat în unităţi de învăţământ cu clasele V-VIII. Astfel au fost selectaţi şi formaţi câte 25 de consilieri şcolari, care la rândul lor au selectat între 8 şi 16 elevi de clasa a V-a şi a VI-a, ai căror părinţi vor fi incluşi în program.

Programul conţine atât activităţile cu părinţii, cât şi realizarea unui studiu de evaluare a rezultatelor programului “EU ŞI COPILUL MEU!”.

Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o anumită modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, consilierea părinţilor în scopul îmbunătăţirii relaţiilor cu proprii copii, după principii ştiinţifice de psihopedagogie, devine o necesitate.

Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, ci şi un climat familial afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), subestimând importanţa unei comunicări afective, aspect ce se reflectă negativ în dezvoltarea sentimentului de apartenenţă al copilului.

Rolul de părinte implică foarte multe cunoştinţe şi abilităţi necesare zi de zi. Problema este că aceste cunoştinţe şi abilităţi nu sunt înnăscute sau nu apar atunci când devii părinte. Fiecare dintre noi învăţăm să fim părinţi de la cei din jurul nostru, de la părinţii noştri, din informaţiile pe care le auzim sau le citim. Uneori însă ceea ce învăţăm interacţionând cu ceilalţi nu este suficient pentru a fi părintele de care copilul are nevoie pentru a se dezvolta şi pentru a creşte sănătos fizic şi mental. De multe ori, părinţii au întrebări la care nu au răspunsuri sau observă comportamente ale copilului lor la care nu ştiu cum să reacţioneze.

Creşterea factorilor de protecţie în mediul familial şi reducerea factorilor de risc în ceea ce priveşte prevenirea consumului de tutun, alcool şi de droguri la pre-adolescenţii cu probleme de comportament şi la copii proveniţi din familii cu statut socio-economic scăzut, prin intermediul îmbunătăţirii abilităţilor educative ale părinţilor (comunicare, stabilirea de norme, supravegherea comportamentului), întărirea legăturilor familiale şi clarificarea atitudinii familiei faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri reprezintă scopul proiectului.

consilier şcolar - psiholog Sorina Vrană, Şcoala 71 şi Şcoala 52