- Vă semnalăm pe Blogul Cabinetului de Asistență Psihopedagogică - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București o serie de POVEŞTI DE DUMNICĂ frumos prezentate de doamna consilier şcolar Luiza Ştefan.
- Povestea de dumninică, 13 octombrie: "M-am gândit ca la sfârșitul săptămânii, când ne tragem sufletul pentru o nouă „cursă”, să postez aici, regulat, o poveste pentru cei mici, dar și pentru cei mari - știut fiind că toți avem nevoie de povești. Am să încep cu Povestea creionului, atribuită scriitorului Paulo Coelho... " AICI
- http://blogulconsilieruluiscolar.blogspot.ro/2013/10/povestea-de-duminica-povestea-creionului.html
Povestea de duminică, 19 octombrie - Răbdare: "Iată, așa cum am propus și săptămâna trecută, povestea de duminică. Am ales-o fiindcă ea continuă într-un fel postarea anterioară despre copiii - provocare..." AICI
http://blogulconsilieruluiscolar.blogspot.ro/2013/10/povestea-de-duminica-rabdarea.html
miercuri, 23 octombrie 2013
Poveşti de duminică...
luni, 7 octombrie 2013
Copiii cu CES și profesorul de sprijin
Cabinetul
de consiliere școlară din Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București colaborează cu doi profesori de sprijin ce vin în
ajutorul copiilor cu cerinte educaționale speciale din școala noastră:
prof. Elena Nițu, Școala Specială nr.4 și prof. Liliana Tudorache,
Școala Specială nr.1. Iată mai jos un material de informare scris de
doamna profesor de sprijin Elena Nițu despre ceea ce înseamnă CES și
despre rolul profesorului de sprijin:
Toți acești copii cu dificultăți în diferite arii (atenție, limbaj, gândire, motricitate, memorie, orientare spațială, afectivitate, etc.) nu sunt copii buni sau răi, deștepți sau proști. Sunt copii cu cerințe educative speciale. Ei au nevoie din partea celor din jur, în special a părinților, educatorilor, învățătorilor, profesorilor, de un plus de atenție, de educație individualizată, de multă răbdare și înțelegere.
2. Cine este profesorul itinerant și de sprijin?
Este cadrul didactic cu studii superioare în domeniul psiho-pedagogic care desfășoară activități de învățare, stimulare, compensare și recuperare cu persoanele cu cerințe educaționale speciale integrate în unitățile de învățământ de masă, în colaborare cu toți factorii implicați (educatori, învățători, diriginți, profesori, logopezi, consilieri, medici, etc).
C.E.S.,
PROFESOR ITINERANT ȘI DE SPRIJIN, CERTIFICAT DE ORIENTARE
ȘCOLARĂ ȘI PROFESIONALĂ
1. Cine sunt copiii
cu C.E.S.?
Sunt acei copii ale căror cerințe/nevoi
speciale sunt de natură educațională
și rezultă din deficiențe mintale,
fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective și de comportament ori asociate,
indiferent de severitatea acestora. Pot fi cuprinși în categoria copiilor
cu c.e.s. și unii copii ocrotiți în instituții rezidențiale, precum și anumiți
copii/elevi ce prezintă tulburări/dificultăți
de învățare și/sau adaptare școlară.
Unii copii au
dificultăți în comunicare, alții diferențiază mai greu sunetele și se exprimă
defectuos; alți copii percep cu dificultate spațiul și se orientează cu greu
în acesta; unii copii au nevoie de mai mult timp și de explicații în plus pentru
a înțelege ce îi spune părintele sau educatorul; unii copii au dificultăți de
concentrare a atenției sau le este greu să stea liniștiți pe scaun; alți copii
au ritm mai lent în gândire sau în mișcări sau sunt copleșiți de emoții și nu
fac față sarcinilor la întreaga lor capacitate.
Toți acești copii cu dificultăți în diferite arii (atenție, limbaj, gândire, motricitate, memorie, orientare spațială, afectivitate, etc.) nu sunt copii buni sau răi, deștepți sau proști. Sunt copii cu cerințe educative speciale. Ei au nevoie din partea celor din jur, în special a părinților, educatorilor, învățătorilor, profesorilor, de un plus de atenție, de educație individualizată, de multă răbdare și înțelegere.
2. Cine este profesorul itinerant și de sprijin?
Este cadrul didactic cu studii superioare în domeniul psiho-pedagogic care desfășoară activități de învățare, stimulare, compensare și recuperare cu persoanele cu cerințe educaționale speciale integrate în unitățile de învățământ de masă, în colaborare cu toți factorii implicați (educatori, învățători, diriginți, profesori, logopezi, consilieri, medici, etc).
3. Care sunt atribuțiile și rolul profesorului itinerant și de
sprijin într-o grădiniță/școală normală?
- Să participe în timpul orelor de predare-învățare, la activitățile pe care le desfășoară în clasă educatorul/învățătorul/profesorul (în calitate de observator, consultant, coparticipant);
- Să desfășoare activități de tip terapeutic-cognitiv-ocupațional;
- Să propună și să realizeze materiale didactice individualizate, în funcție de dificultățile de învățare ale copiilor/elevilor;
- Să elaboreze și să realizeze planul de intervenție personalizat, precum și adaptarea curriculară, în parteneriat cu cadrele didactice de la grupă/clasă;
- Să realizeze o integrare eficientă în colectivul clasei/școlii a elevului cu c.e.s., prin colaborare cu profesorii unității de învățământ în care este înscris acesta;
- Să-l ajute pe părinte să înțeleagă la ce nivel se află copilul;
- Să consilieze și să colaboreze cu părinții copiilor care beneficiază de serviciile de sprijin;
- Să-l sprijine, emoțional și educațional, pe copilul în dificultate;
- Să colaboreze cu educatorii/ învățătorii/ profesorii din grădiniță/școală, în vederea adaptării programei la nivelul de înțelegere al copilului;
- Să susțină punctele tari, pozitive ale copilului/elevului cu cerințe educative speciale sau în dificultate.
4. Ce
nu face profesorul de sprijin?
- Nu oferă meditații la disciplinele de bază (limba română, matematică) sau alte discipline școlare;
- Nu rezolvă problemele din familia copilului;
- Nu se ocupă de toate dificultățile cu care se confruntă copilul.
- Adaptarea curriculară – corelează conținuturile curriculumului național cu posibilitățile elevului cu CES, din perspectiva finalităților procesului de adaptare și de integrare școlară și socială a acestuia;
- Programul de intervenție personalizat – instrument de proiectare și implementare a activităților educațional-terapeutice, folosit pentru eficientizarea activităților de intervenție;
- Teste de evaluare diferențiată, lucrări și teze adaptate la nivelul de dezvoltare a copilului.
6. Ce
este certificatul de orientare/reorientare școlară și profesională?
Este
un act elaborat de către Serviciul de Evaluare și Orientare Școlară și Profesională (SEOSP)
din cadrul Centrului Municipiului București de Resurse și de Asistență
Educațională (CMBRAE) cu scopul integrării/reintegrării cât mai eficiente a
copiilor/elevilor/tinerilor cu CES. În funcție de datele evaluării complexe
(medicale, psihologice, sociale, etc), copilul cu CES poate fi orientat:
- într-o grupă/clasă dintr-o unitate obișnuită de învățământ;
- într-o școală/grădiniță de masă, cu sau fără servicii de sprijin;
- într-o unitate de învățământ special;
- într-o anumită meserie/meserii (învățământ profesional);
- școlarizare în regim de zi/în regim de internat
7. Ce
copii din învățământul de masă pot beneficia de servicii de asistență
psiho-educațională?
- Cei cu certificat de încadrare într-un grad de handicap (fizic, psihic, locomotor sau asociate) eliberat de comisia pentru protecția copiluui din cadrul DGASPC;
- Cei cu certificat de orientare școlară și profesională eliberat de COSP din cadrul CMBRAE.
- Articolul este preluat de pe Blogul Cabinetului de Asistență Psihopedagogică - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București. consilier şcolar Luiza Ştefan Vezi AICI.
Tulburările de învățare: dislexia, disgrafia, discalculia
Următorul material este scris de doamna profesor de sprijin Elena
Nițu și prezintă pe scurt tulburările de învățare ce pot fi depistate la
clasele primare. Informațiile de mai jos sunt deopotrivă pentru
profesori și părinți:
Tulburări de învăţare au acei copii la
care rezultatele obţinute la citit-scris sau socotit rămân mult sub rezultatele
aşteptate, raportate la nivelul capacităţilor intelectuale şi la efortul depus
pentru învăţare. Tulburările de învățare nu se
explică prin lipsa exersării, lipsă de motivare sau factori emoţionali. Nu
depind de naţionalitate sau de nivelul socio-cultural al familiilor. Au la bază
o disfuncţie neurologică, dar sunt influenţate şi de ereditate.
Factori de risc:
- există şi alţi membri ai familiei care au avut probleme cu citirea, scrierea corectă, matematica, învăţarea unor limbi străine;
- se poate presupune existenţa unor leziuni mărunte ale sistemului nervos, datorate problemelor din timpul sarcinii, naşterii premature, unor leziuni suferite în timpul naşterii, unor complicaţii la naştere (ex. lipsă de oxigen), unor leziuni din perioada copilăriei mici sau unor boli însoţite de temperatură ridicată;
- obligarea copilului stângaci să folosească mâna dreaptă.
Formele tulburărilor de
învăţare:
- Dislexia = tulburare de citire (citire lentă, cu greşeli, dificultăţi în înţelegerea textului citit)
- Disgrafia = tulburare de scriere (scriere urâtă, cu greşeli, greşeli de ortografie)
- Discalculia = tulburare de calcul matematic
Tulburarea de citire (dislexie)
- Copilul citeşte deosebit de lent;
- Face multe greşeli în citirea cuvintelor, textelor:
- Confundă litere – mai ales pe cele asemănătoare din punct de vedere grafic (exemplu: u-n, b-d, f-t ) sau pe acelea asemănătoare din punct de vedere fonetic (exemplu: f-v, s-z);
- Omite sau adaugă litere, silabe, cuvinte;
- Citeşte în sens invers (de la dreapta la stânga) unele silabe, cuvinte scurte;
- Citeşte greu, silabisind cuvintele lungi;
- Înţelege partial conţinutul unui text;
- Greşeşte frecvent rândul în citirea textului;
- Nu citeşte cu plăcere, ocoleşte citirea, pe cât este posibil;
- Oboseşte foarte tare în timpul cititului, deseori refuză să citească sau recurge la plâns;
- A învăţat încet şi greu literele în clasa I;
- A învăţat greu citirea silabelor.
Dislexia nu depinde de nivelul de inteligenţă. Chiar şi un copil cu un nivel de inteligenţă ridicat poate
avea tulburări de învăţare. Explicaţia acestui lucru este slaba dezvoltare sau
tulburarea unor capacităţi parţiale (dezvoltarea slabă a motricităţii;
echilibrului şi orientării în spaţiu; schemei corporale; percepţiei vizuale,
auditive şi tactile; memoriei, precum şi deficienţe în prelucrarea secvenţială
a informaţiei). În cazul copiilor dislexici trebuie înţeles şi
acceptat faptul că performanţa scăzută a copilului nu se explică prin lene,
prostie, neatenţie sau lipsă de caracter, ci este cauzată de dislexie.
Tulburarea de scriere (disgrafie)
- Ritmul scrierii este prea lent, pentru îndeplinirea unor sarcini în scris are nevoie de un timp de execuţie peste medie;
- Face multe greşeli la scriere;
- La scriere face greşeli asemănătoare cu cele de la citire;
- Confundă literele (confuzii repetate sau ocazionale);
- Confundă literele a căror scriere începe asemănător sau literele asemănătoare ca formă scrisă;
- Se opreşte de multe ori în timpul scrisului, gândindu-se la forma literei următoare;
- Omite sau adaugă litere, silabe;
- Omite sau scrie de mai multe ori acelaşi cuvânt în propoziţie;
- Scrie cuvinte legate sau chiar întreaga propoziţie într-un cuvânt;
- Inversează silabele;
- Scrie cuvinte fără sens pe baza asemănărilor fonetice;
- Desparte incorrect cuvintele în silabe;
- Scrierea este urâtă, dezordonată, indescifrabilă, caietul este mâzgălit;
- La scrierea după dictare rămâne în urmă faţă de colegi, reţine greu propoziţia dictată;
- Copiază incorect textul de pe tablă;
- Nu utilizează în scriere regulile gramaticale învăţate;
- Alcătuirea de propoziţii este deficitară, propoziţiile sunt incorecte din punct de vedere gramatical, fără sens, în ciuda faptului că oral poate alcătui propoziţii corecte;
- Nu scrie cu plăcere, este greu de motivat pentru îndeplinirea unor sarcini legate de scris.
Tulburarea
de calcul (discalculie)
- Noţiunea cantităţii nu este formată;
- Întâmpină greutăţi în efectuarea celor patru operaţii de bază (adunarea, scăderea, înmulţirea şi împărţirea);
- Calculează lent, nesigur;
- Este incapabil să înveţe tabla înmulţirii deşi face repetări nenumărate;
- Reţine greu expresii, reguli matematice;
- Scrie greşit cifre după dictare, citeşte greu cifrele scrise;
- Îi este greu să copieze corect cifre;
- E dificil să înveţe ordinea numerelor, omite, schimbă locul numerelor într-o înşiruire crescătoare sau descrescătoare;
- Omite, scrie în locuri greşite sau schimbă locul unor cifre în timpul rezolvării unor exerciţii sau probleme;
- Nu înţelege problemele matematice, nu ştie să traducă în limbaj matematic, să extragă esenţialul, este incapabil să înceapă individual rezolvarea unei probleme;
- Încurcă ordinea de efectuare a operaţiilor;
- Deteriorarea capacităţilor aritmetice nu se explică prin retard mintal, nici prin învăţare necorespunzătoare.
Educație prin film documentar- un atelier pentru profesori de științe umane și consilieri psihopedagogici
Am participat la acest atelier și am redescoperit ceva ce uit de multe
ori, folosind prea des registrul verbal: anume că o imagine spune mai
mult decât o sută de cuvinte. Dar când vine vorba de o suită de imagini,
cu inspirație și pricepere așezate de o echipa dedicată, atunci chiar
că mesajul este puternic și te pune în contact cu propriile valori. Este
vorba despre documentarul „Școala noastră”, creat de Mona
Nicoară și Miruna Coca-Cozma, care ar putea fi folosit în activitățile
cu elevii, dar și cu profesorii. Tocmai azi, când e Ziua Internațională a
Profesorilor, acest atelier a fost pentru mine un bun moment de
reflecție. Mulțumesc organizatorilor, Active Watch, prin Nicoleta
Fotiade și Laura Orlescu, și îndrumătorilor în descifrarea
documentarului Alexandru Solomon și Adina Brădeanu!!
mai multe despre acest atelier http://www.activewatch.ro/ro/educatie-media/evenimente-si-activitati/invitatie-la-atelierul-educatie-prin-film-documentar-2
iată și un interviu cu regizoarea filmului „Școala noastră” - Mona Nicoară
Dincolo de temele abordate în film: discriminare, drepturile
minorităților, egalitatea de șanse prin educație, documentarul este
emoționant prin felul sensibil, discret și empatic în care portretizează
ceea ce este propriu unui copil, indiferent de etnie, anume: bucuria de
a trăi, de a descoperi, de a se juca, de a-și face prieteni ...
Aceste bucurii sunt cele care intră cel mai puțin în calculul politic,
administrativ, financiar al lumii celor mari și mulți ...
consilier şcolar Luiza Ştefan
Notă: Articolul este preluat de pe blogul Cabinetului de Asistență Psihopedagogică - Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” București. Vezi AICI.
luni, 21 ianuarie 2013
Consilieri şcolari mai bine pregătiţi pentru elevii de gimnaziu – program de formare continuă de specialitate de tip „blended learning”
În cadrul cursului postuniversitar Consilieri şcolari mai bine pregătiţi pentru elevii de gimnaziu – program de formare continuă de specialitate de
tip „blended learning” (POSDRU/87/1.3/S/63906 ) se parcurg
6 module:
-
Modulul Consiliere şi Psihoterapie
-
Modulul Strategii de implicare și de lucru
a consilierilor cu părinții și cu alți profesioniști
-
Modulul Managementul
instruirii la elevii de gimnaziu
-
Modulul Atitudinile și abilitățile consilierului
școlar
-
Modulul Tehnici de intervenţie în consilierea psihologică
a preadolescenţilor
-
Modulul Educația pentru dezvoltare durabilă și
egalitatea de șanse în consiliere
Modulul Consiliere şi
Psihoterapie
Obiectivele modulului sunt: Familiarizarea cu principiile şi paşii
evaluării psihologice; Familiarizarea cu metodele de evaluare şi psihodiagnoză
a pre-adolescenţilor; Familiarizarea cu principalele teorii şi metode de
consiliere şi psihoterapie a pre-adolescenţilor.
Temele abordate în cadrul modulului:
Tema 1. Diagnoza şi evaluarea
psihologică înainte de intervenţia terapeutică
Orice
demers de consiliere sau de psihoterapie începe cu un proces de evaluare
psihologică. Pe parcursul evaluării psihologice se strâng informaţiile despre
client, a căror analiză şi organizare vor conduce la stabilirea ipotezelor
diagnostice şi apoi la obiectivele intervenţiei terapeutice.
Tema 2. Paşii strângerii
informaţiilor în timpul evaluării psihologice
Pentru a avea o imagine cât mai completă asupra
comportamentului copilului/ adolescentului este
indicat să strângem informaţii din
mai multe surse: de la părinţi, de la copil/ adolescent, de la profesori.
Tema 3. Instrumente de
evaluare psihologică pentru pre-adolescenţi, etalonate în România
În ultimii ani au fost adaptate şi
etalonate în România mai multe instrumente de evaluare psihologică pentru copii
şi adolescenţi.
Tema 4. Tehnicile proiective
de desen ce pot fi aplicate preadolescenţilor
Testele
Proiective sunt instrumente
ce se folosesc pentru a evalua sănătatea psihologică şi emoţională a
copilului/adolescentului. Acestea sunt bazate pe presupunerea că oamenii
proiectează caracteristicile lor inconştiente atunci când răspund la stimuli
ambigui.
Tema 5. Testele de completare de poveşti şi testele de
apercepţie tematică ce pot fi aplicate la preadolescenţi
Tema 6. Realizarea
raportului de evaluare psihologică
Un raport de evaluare psihologică ar
trebui să vină în întâmpinarea nevoilor
solicitanților săi şi
nu a celui care l-a scris.
Tema 7. Psihodiagnosticul
experienţial - metodele expresiv creative folosite cu scop provocativ
Alături de interviul clinic şi
tehnicile psihodiagnostice clasice (teste de aptitudini şi tehnici proiective),
psihodiagnoza
experienţială se dovedeşte deosebit de utilă pentru consilierii şcolari şi
psihoterapeuţii specializaţi în lucrul cu copii/preadolescenții.
|
Tema 8. Delimitări
conceptuale: Consiliere psihologică; Consiliere şcolară; Psihoterapie
Tema 9. Abordarea Experienţială
în consiliere şi în psihoterapie. Aspecte teoretice şi metodologice
Psihoterapia experienţială îşi are rădăcinile
în terapia centrată pe client, gestalt-terapie şi terapia existenţială.
Orientările experienţiale văd oamenii ca organisme conştiente şi agenţi ai
experienţei care funcţionează în mod holistic pentru a-şi organiza experienţa
în forme coerente.
Tema 10. Abordarea
Cognitiv-Comportamentală în consiliere şi psihoterapie. Aspecte teoretice şi
metodologice
Terapiile cognitive şi comportamentale au ca punct de
plecare teoria învăţării sociale şi utilizează un set de tehnici, multe dintre
ele bazându-se pe principiile condiţionării clasice şi operante.
Tema 12. Dezvoltarea personală
a consilierilor
O
precondiţie în practica consilierii școlare şi
psihoterapiei este nivelul de maturitate psihologică, de echilibru şi sănătate
mentală a specialistului.
Modulul Strategii de
implicare și de lucru a consilierilor cu părinții și cu alți profesioniști
Obiectivele modulului sunt: Abordarea consilierii ca activitate psihopedagogică de tip
incluziv, pentru consolidarea mediului material, psihologic, spiritual și
socio-relațional favorabil dezvoltării tuturor copiilor, alături de familiile
lor aparținătoare și fără discriminare; Cunoașterea și operarea cu modelul
funcțional centrat pe familie în relațiile profesionale școlare; Identificarea
valorilor familiei și a parteriatului educațional cu aceasta în cadrul
activității de consiliere; Descrierea și operarea cu programele de formare
pentru părinți; Identificarea rolurilor specifice și a relațiilor de colaborare
și cooperare cu familiile copiilor din școală;
Argumentarea importanței lucrului în echipă și a colaborării
cu alți profesioniști, în contextul situațiilor variate de consiliere.
Temele abordate în cadrul acestui modul sunt:
Tema 1. Familia și importanța ei în viața
copilului
Una dintre problemele importante cu
care se confruntă azi școala românească este colaborarea dintre profesori și
părinți, dintre școală și familie.
Tema 2. Cerințele/nevoile familiei
Pentru a acoperi nevoile copilului și ale familiei, cea mai
eficientă abordare, specificată în domeniul de studiu al intervențiilor
socio-educaționale, este cea care identifică și mobilizează resursele și
serviciile comunității. Această abordare este componenta unui model de evaluare și intervenție centrat pe
familie.
Tema 3. Argumente în favoarea importanței
mediului social familial în dezvoltarea copilului: studii și cercetări recente
Dezvoltarea sănătoasă, holistică a copilului este un drept
fundamental. Toate studiile actuale concură în a pune în evidență importanța covârșitoare a mediului familial
asupra dezvoltării copilului.
Tema 4. A fi părinte
Unii autori
definesc competența parentală ca
fiind abilitatea de a răspunde adecvat nevoilor de dezvoltare ale propriului
copil.
Tema 5. Modelul
intervenției asupra părinților - modelul centrat pe familie în consilierea
școlară
Modelul centrat pe nevoile familiei își trage
seva din teoria sistemelor și din ecologia umană, unde forțele mediului
înconjurător sunt văzute ca factor determinant pentru conturarea nevoii și
dorinței pentru diferite feluri de sprijin și asistență.
Tema 6. Parteneriatul
școală- familie- comunitate
Se recunoaște faptul că deciziile, acțiunile şi rezultatele
educaţiei nu mai pot fi realizate decât în comunitatea de opțiune şi acţiune
dintre mediile responsabile de acestea: familie,
şcoala şi comunitate.
Tema 7. Implicarea și
participarea părinților în activitățile școlii
Implicarea
părinților în rezolvarea problemelor școlare şi în sprijinirea
procesului instructiv-educativ are o serie de argumente:părinții își cunosc copiii şi doresc să îi cunoască şi ca
elevi; părinții își cunosc copilul mai bine decât oricine
altcineva; părinții au nevoie de informații referitor la îndeplinirea rolului
de elev al copilului lor; părinții merită să fie respectați pentru ideile şi
cunoașterea copilului lor; părinții se îngrijesc de copiii lor şi doresc ca
aceștia să atingă maximum de potențial;
cercetările au arătat că rata învățării
crește şi că învățarea se menține mai mult timp, dacă părinții se implică în
sprijinirea copilului acasă, prin diferite activităţi; lucrul cu părinții este
un sprijin pentru modul cum aceștia își cresc şi educă copilul.
Tema
8. Caracteristicile procesului de sprijinire a părinţilor prin consiliere
școlară
Sunt șapte cuvinte cheie pe care le putem folosi pentru a înțelege ce
caracterizează activitatea de sprijinire a familiei, inclusiv în cadrul activităților
de consiliere psihopedagogică. Folosind experiența împărtășită de Dunst,
Trivette & Deal (2000), vom sublinia
valoarea celor șapte dimensiuni considerate condiții necesare:relația; comunicarea; onestitatea;înțelegerea;
soluțiile realiste;acțiune; confidențialitate.
Tema 9. Cunoașterea și
evaluarea
familiei în consilierea școlară
Activitatea
consilierului promovează: - cunoaşterea detaliată şi preventivă a
problemelor cu care se confruntă familia în procesul educaţional; - colaborarea
şi cooperarea între instituțiile comunităţii pentru a sprijini familia.
Tema 10. Consilierea școlară ca
activitate socio-educativă cu familiile
Se identifică, în general, două tipuri
de intervenții asupra părinţilor:prevenire; rezolvare a unor situații/ crize/ probleme/ conflicte.
Tema 11. Specificul activităţilor de consiliere a părinţilor
Consilierea părinţilor este o consiliere educaţională care se adresează unor adulţi cu roluri de
părinţi. Ea împleteşte latura
psihologică, cu cea pedagogică şi cea socială.
Tema 12. Lucrul consilierului
școlar cu alți profesioniști
Echipa pluridisciplinară este formată dintr-un grup de profesioniști
diferiți care lucrează în comun, având drept scop proiectarea, luarea
deciziilor și realizarea activităților cele mai potrivite pentru atingerea obiectivelor comune propuse.
Profesioniștii cu care este firesc să se colaboreze sunt: profesorii de la clasă, diriginții, directorii de școală, profesorii
logopezi, profesorii de sprijin, mediatorii școlari (în comunitățile
vulnerabile), medicii de familie și medicii specialiști, asistenții sociali
(pentru cazurile sociale), asistenții maternali (ca substituți ai părinților),
polițiștii, judecătorii sau alți profesioniști.
Modulul Managementul instruirii la elevii
de gimnaziu
Obiectivele acestui modul
sunt: Aprofundarea cunoaşterii
unor cercetări fundamentale dedicate învăţării şi implementarea lor în practica
instruirii; Asimilarea unor modele de instrucționale bazate pe
managementul mecanismelor de învățare în clasă și utilizarea lor în
învățământul gimnazial; Ameliorarea
capacităţilor de a analiza, a adapta şi a utiliza modele instrucţionale moderne
de mare eficienţă; Prevenirea fenomenului de rămânere în urmă la învăţătură şi
a tulburărilor de învăţare în învăţământul gimnazial; Explicarea
și demonstrarea posibilității de determinare a eficacității generale a
instruirii în învățământul gimnazial prin motivarea științifică a învățării în
clasă.
Sunt abordate următoarele
teme:
Tema 1. Câteva lămuriri
preliminare cu privire la managementul dificultăţilor, stilurilor şi
tulburărilor de învăţare
Este o realitate dureroasă, dar
incontestabilă: multor elevi, nu le place să învețe ceea ce li se cere să
învețe la școală și nu le place nici chiar școala însăși. Fenomenul nu este
specific românesc. Este, se pare, universal - chiar dacă în unele sisteme de
învățământ netradiționale se estompează.
Dar în sistemele organizate pe clase și lecții - cum este și cel românesc - fenomenul
se instalează evident și pregnant în clasele de gimnaziu.
Tema 2. Fundamente psihologice pentru
managementul învăţării în gimnaziu
„Învăţarea este procesul/fenomenul de dobândire de noi
cunoştinţe, comportamente, abilităţi, valori și preferinţe sau modificarea
celor existente şi poate implica sintetizarea diferitelor tipuri de
informaţii”. Învățarea umană a fost definită ca „parte a educaţiei, dezvoltare
personala , instruire şcoalară sau formare profesională.
Teoriile învățării:teoriile asociaționiste; teoriile
behavioriste;teoriile gestaltiste; teoriile constructiviste.
Tema 3. Fundamente pedagogice
pentru managementul învăţării în gimnaziu. Eşecurile teoretice
Investigațiile
psihologice dedicate elucidării legităților învățării infraumane și umane au
dat la iveală numeroase numeroase „mecanisme” de învățare care ar putea fi
transpuse de către profesori în practica instruirii școlare pentru a transforma
această activitate în una eficientă, de calitate și plăcută întocmai precum
este învățarea naturală la ființele umane sau din alte specii.
Tema 4. Fundamente pedagogice pentru
managementul învăţării în gimnaziu. Reuşitele teoretice: Modelul lui Hans Aebli; Modelul lui Robert Mills
Gagné; Paradigma
instrucțională mastery learning (Carroll, Bonboir, Bloom, Block ș.a. ). În mastery learning se
postulează că toţi copiii pot să învețe în cazul în care sunt prevăzute
condiţii corespunzătoare de învăţare. Elementele-cheie în mastery learning
sunt: specificarea clară a ceea ce urmează a fi învăţat şi modul în care va fi
evaluată învățarea, permisiunea acordată elevilor de a învăța în ritmul lor
propriu, evaluarea progresului elevilor şi furnizarea de feedback-uri adecvate
precum și programe speciale de remediere, testarea criteriată aplicată în
finalul învățării.
Tema 5. Strategii și tehnici de conducere și
motivare a instruirii. Un model de instruire eficientă pentru învățământul
gimnazial. Eficacitatea și ineficacitatea instruirii
Cercetările psihologice au dovedit cu claritate că:
-
toți elevii sunt capabili să învețe realizând cel
puțin standarde de performanță acceptabile
pentru că:
-
toți copiii care s-au născut normal dispun de un
aparat mathetic universal alcătuit din nouă „mecanisme de învățare” care
acoperă toată gama de obiective pedagogice posibile.
Este esențial ca educatorii să știe că la vârsta preadolescenței și adolescenței -
între 10/11 -15/16 ani - funcționarea
acestui aparat se desăvârșește complet. Este posibilă așadar determinarea
eficacității generale a instruirii în gimnaziu. Este marea descoperire a
pedagogiei moderne. Vestitele modele instrucționale mastery learning au dovedit
că este posibilă împlinirea „visului lui Comenius”- exprimat de acesta în anul
1633 în subtitlul celebrei sale Didactica Magna sau Arta de a-i învăța pe toți
totul . Aceasta înseamnă a „violenta” curba în formă de clopot a lui Gauss și a
o transforma într-o „curbă în formă de J”.
Adică a determina reușita la învățătură a
tuturor elevilor.
Tema 6. Instruirea
ineficientă şi tulburările de învăţare în şcoală
Cea mai pregnantă realitate negativă a şcolii de masă,
în condiţiile în care structurilor organizatorice nu le-au fost adecvate
schimbări de metodologie didactică potrivite, o constituie fenomenul rămânerii
în urmă.
Tema
7. Principii, strategii şi tehnici de motivare a învăţării în gimnaziu
Motivarea
elevilor: de la sancţiunea negativă la sancţiunea pozitivă. Determinarea eficacităţii generale a instruirii, cel
puţin în condiţiile învăţământului obligatoriu, implică depăşirea prealabilă a
cel puţin câteva înţelegeri greşite care marchează etosul pedagogic actual şi
câteva modificări ale unor practici didactice lipsite de eficacitate:
a) Necesitatea
eliberării de concepţia conform căreia instruirea eficace este rezultatul
exclusiv al sancţiunii negative.
b) Necesitatea de a trece la o instruire bazată pe
motivaţie intrinsecă şi satisfacţia învăţării.
Tema 8. Elevii de
gimnaziu şi modelele de tip mastery learning. Un model românesc
Modelele mastery
learning au fost aplicate pe scară largă în şcoli şi în programe de
formare; cercetările aplicate arată că
acestea pot optimiza spectaculos
eficienţa instruirii (de exemplu, Block, Efthim & Burns, 1989; Slavin,
1987).
Tema 9. Puncte de
sprijin în vederea folosirii modelelor mastery learning în învăţământul
gimnazial
Tema 10.
Proiectarea activităţilor de tip classroom learning în modelele mastery
learning pentru învăţământul gimnazial
Tema 11.
Metodologia elaborării scenariilor de implementare în clasă a micro-proiectelor
pedagogice
Jinga şi Negreţ (1983) susţin, în acest sens,
necesitatea unui scenariu pedagogic (Katims, 1970) prin care înţeleg un
instrument de implementare în câmpul concret al acţiunii pedagogice a
proiectului de activitate didactică.
Tema 12. Un ghid
practic de instruire şi motivare eficentă a elevilor de gimnaziu. Precizări de
bază.
Modulul Atitudinile și abilitățile consilierului
școlar
Obiectivele acestui modul
sunt: Dobândirea cunoștințelor de
bază cu privire la competențele, atribuțiile și atitudinile consilierului, la
abilitățile de ascultare și de influențare ale acestuia; Asumarea rolurilor
care presupun manifestarea diverselor atitudini specifice consilierului; Demonstrarea,
în dezbaterile interactive și în aplicațiile practice, stăpânirii abilităților
de ascultare, de influențare studiate în cadrul cursului.
Temele abordate:
Tema 1. Caracteristicile de
personalitate și competențele consilierului
Practica
activității de consiliere și psihoterapie demonstrează că cea mai dezirabilă
abilitate pentru toate categoriile de consilieri și psihoterapeuți este
capacitatea acestora de a stabili relații interpersonale și de a comunica cu
orice tip de client, indiferent de nivelul de pregătire și manifestările sale
psihocomportamentale. Caracteristicile de
personalitate indispensabile pentru profesia de consilier şcolar (G. Corey,
1991) sunt: calmul și răbdarea, capacitatea
de a asculta, capacitatea empatică, viziunea pozitivă asupra oamenilor, deschiderea în relațiile cu semenii, capacitatea de a tolera ambiguitatea, onestitatea, realismul, cofidențialitatea, sinceritatea, consecvența, flexibilitatea, receptivitatea etc. Competenţele
consilierului şcolar implică abilităţi şi cunoştinţe despre culegerea datelor despre
personalitatea elevilor şi lumea profesiunilor, consilierea educaţională şi
orientarea elevilor, consilierea individuală şi de grup, consilierea
personalului didactic şi a familiei în rezolvarea problemelor cu care se
confruntă şi implicarea în comunitatea socială.
Tema 2. Atribuțiile și
responsabilitățile consilierului școlar
Tema 3. Atitudinile fundamentale ale consilierului
Atitudinile de bază ale consilierului
şcolar sunt: acceptarea
necondiționată, empatia, congruența, colaborarea, gîndirea pozitivă și
responsabilitatea (A. Băban, coord., 2001).
Tema 4. Comportamentul de
asistare sau ascultare activă a persoanei consiliate
Tema 5. Abilitatea de a utiliza întrebările și
încurajarea minimală
Tema 6. Parafrazarea, reflectarea
sentimentelor și sumarizarea
Tema 7. Abilitatea de structurare
a şedinţei de consiliere în cinci stadii
Tema 8. Focalizarea relatării
clientului, directivarea și feedback-ul din parte consilierului
Sarcina principală a ascultării este aceea de a ajuta clientul ca să-și separe faptele
și sentimentele, pe care să le organizeze apoi într-un model semnificativ.
Tema 9. Destăinuirea și
interpretarea sau reformularea
Tema 10. Dezvoltarea personală ca
formă de asistență psihologică
Problemele existențiale,
stresul și riscurile vieții cotidiene reclamă tot mai frecvent practica
dezvoltării personale, atât individual cât și în grup, iar pentru
profesioniștii din domeniile socio-umane, cum ar fi consilierii și
psihoterapeuții, ea devine chiar o componentă esențială a formării lor.
Tema 11.
Dezvoltarea unei concepții pozitive despre sine ca model de dezvoltare personală
Dezvoltarea
personală este un proces care implică deplasarea către un rezultat. Acest
rezultat este identificat de către specialiști ca fiind sănătatea psihologică,
autoîmplinirea și fericirea așa cum reies ele dintr-o concepție pozitivă despre
sine.
Tema 12. Dezvoltarea
calităților personale ale consilierului școlar prin grupul de dezvoltare
personală
Modulul Tehnici de intervenţie în
consilierea psihologică a preadolescenţilor
Obiectivele acestui modul sunt: Cunoaşterea şi identificarea nevoilor preadolescentului şi a
perturbării satisfacerii acestora; Cunoaşterea principalelor caracteristici ale crizelor de
dezvoltare;
Aprofundarea cunoaşterii metodelor
terapeutice specifice aplicate copiilor cu tulburări afective şi de
comportament.
Se
abordează următoarele teme:
Tema 1. Caracteristici de vârstă ale preadolescentului şi
sarcini de dezvoltare
Tema 2. Principalele nevoi ale preadolescentului şi perturbările
satisfacerii acestora
Atunci când discutăm de nevoi ne situăm în câmpul complex
al motivaţiei umane, frecvent studiat mai ales în legătură cu performanţa
(şcolară, sportivă, profesională). Pentru consilierul şcolar este important să
înţeleagă dinamica internă a acestor forţe care ghidează comportamentul
preadolescentului, iar acesta poate fi primul pas în direcţia unei intervenţii
eficiente.
Există
patru mari categorii de nevoi în strânsă
legătură cu echilibrul emoţional al copilului: nevoia de dragoste şi
securitate, nevoia de experienţe noi, de stimulare, nevoia de a fi lăudat şi
recunoscut ca fiind capabil, nevoia de responsabilităţi.
Tema 3. Evenimente de viaţă şi factori de risc în preadolescenţă
Preadolescenţii se pot afla uneori în situaţii de risc
care le pot afecta dezvoltarea normală şi chiar sănatatea fizică şi psihică, pe
termen lung. Pe de o parte, nevoia de a avea experienţe, de a explora lumea îi
poate expune unor riscuri contextuale, pe de altă parte, aceştia pot deveni
victime inocente ale unor evenimente de
viaţă pe care nu le pot controla.
Dintre acestea, un impact cu potenţial perturbator îl au: maltratarea, divorţul
părinţilor, plecarea părinţilor la muncă în străinătate, timpul îndelungat
petrecut în faţa calculatorului şi/sau televizorului.
Tema 4. Tipuri de tehnici de intervenţie utilizate în consilierea
preadolescenţilor
Tema 5. Criza puberală – normalitate şi patologie
În cazul adolescenţei, criza este considerată
a fi calea către maturizare, de aceea absenţa ei ar avea semnificaţie
patologică.
Crizele severe pot fi distinse
ca fiind cu aspect de dezechilibru psihic
(adolescentul pare închis în sine) sau cu
aspecte disociative (imaginea de sine nu este acceptată, poate fi prezentă
uneori o scindare a personalităţii, însoţită de elemente bizare care depăşesc
limitele originalităţii simple). Atitudinea mediului familial faţă de
diferitele forme ale crizei determină într-o măsură semnificativă modul în care
aceasta se derulează.
Tema 6. Abordarea anxietăţii preadolescentului
Tema 7. Abordarea depresiei la preadolescent
Tema 8. Abordarea tulburării de comportament la preadolescent
Tulburările de comportament au în comun un pattern repetitiv de manifestări
comportamentale: încălcarea regulilor, normelor şi obişnuinţelor
social-expectate pentru vârsta şi mediul cultural al tânărului, comportament
sfidător şi provocator, chiul, absenteim şcolar, vagabondaj, înainte de 13 ani,
absenţa de acasă noaptea, de cel puţin două ori în ultimele şase luni, recurgerea
la minciună pentru a obţine ceva sau pentru a se disculpa, ameninţare,
intimidare, şantaj, agresivitate şi cruzime faţă de semeni şi animale etc. Acest
gen de conduită este favorizată de două categorii de factori: factori de mediu
şi factori interni.
Deoarece familia joacă întotdeuna un
rol important în declanşarea şi întreţinerea tulburărilor de comportament,
includerea acesteia în procesul de evaluare şi intervenţie se impune cu
necesitate.
Obiectivele terapeutice pentru copiii
cu tulburări de comportament, care pot fi urmărite independent de programele la
care participă şi părinţii, sunt: antrenarea capacităţii de a-şi regla emoţiile,
dezvoltarea toleranţei la frustrare, exersarea strategiilor de rezolvare a
problemelor.
Tema 9. Abordarea agresivităţii preadolescentului
Tema 10. Experienţa pierderii la preadolescenţi
Tema 11. Grupul de consiliere cu preadolescenţi
Consilierea în grup a preadolescenţilor
permite abordarea unor teme comune, specifice acestei etape de dezvoltare (în
special focalizate pe autocunoaştere şi intercunoaştere, dar şi pe aspecte
precum optimizarea imaginii de sine, dezvoltarea abilităţilor de contact social,
toleranţa la frustrare, exersarea empatiei şi a asertivităţii). Această
modalitate de lucru vine întâmpinarea nevoii preadolescentului de a socializa
mai mult şi altfel decât în copilărie, de a se testa pe sine în relaţie cu
ceilalţi.
Tema 12. Priorităţi în dezvoltarea personală a consilierului
şcolar
Ca şi consilier psihologic, dezvoltarea
personală înseamnă a lucra permanent asupra propriei noastre persoane, pentru a
deveni capabili să ne armonizăm cât mai fidel cu vibraţia sufletească a celui
care ne solicită profesional, să ne disponibilizăm pentru a-i oferi spaţiul
necesar evoluţiei sale şi a-i facilita devenirea de sine.
Modulul
Educația pentru dezvoltare durabilă și egalitatea de șanse în consiliere
Obiectivele acestui modul sunt: Cunoașterea noțiunilor de bază din
domeniile: educație pentru dezvoltare durabilă și egalitatea de șanse în
educație și consiliere; Identificarea caracteristicilor unui program
educațional de Educație pentru Dezvoltare Durabilă; Dezvoltarea unei atitudini
pozitive față de provocările actuale în domeniul Educației pentru Dezvoltare
Durabilă, precum și față de preocupările pentru asigurarea egalității de șanse
a tuturor copiilor la educație și consiliere.
Se abordează temele:
Tema
1. Ce este educația pentru dezvoltare durabilă ? Educația și dezvoltarea
durabilă a societății
Conceptul de dezvoltare durabilă a
apărut în 1980 ca răspuns la nevoia de a realiza un echilibru între progresul
economic și social, pe de o parte, și grija față de mediu și gestionarea
resurselor naturale, pe de altă parte. De-a lungul anilor, conceptul de
dezvoltare durabilă a câștigat mulți adepți, demonstrându-și dimensiunea
globală.
Tema 2.
Locul educației pentru dezvoltare durabilă în sistemul educațional actual
Pentru a fi eficientă, educaţia pentru dezvoltare durabilă ar
trebui să fie abordată în două moduri: a) prin
integrarea temelor educaţiei pentru dezvoltare durabilă în toate disciplinele,
programele şi cursurile relevante; şi b) prin oferirea de discipline, programe
şi cursuri specifice educaţiei pentru dezvoltare durabilă.
Tema
3. Strategia educației pentru dezvoltare durabilă în Uniunea Europeană și în
România
Tema 4. Educația pentru
dezvoltare durabilă – domeniu interdisciplinar
Educația pentru dezvoltare durabilă dezbate teme precum: reducerea sărăciei, egalitatea între sexe, promovarea
sănătăţii, conservarea şi protejarea mediului, transformarea rurală: educarea
populaţiei rurale, drepturile omului, înţelegerea şi pacea interculturală, producţia
şi consumul durabile, diversitatea culturală, tehnologiile informatice şi de
comunicare (TIC) etc.
Tema 5. Implementarea
obiectivelor Deceniului Educației pentru Dezvoltare Durabilă
Tema
6. Componente didactice ale educației pentru dezvoltare durabilă
Orice program academic
formal care vizează durabilitatea trebuie să includă cinci componente: cunoştinţe care
răspund principiilor DD, aptitudini (ce au în vedere trei arii de dezvoltare: ambientală,
economică si socială), perspective (pentru înțelegerea temelor globale și a celor locale
în context global), valori
(înțelegerea
propriilor valori, ale societății în care se trăiește, dar și a valorilor
celorlalți) şi probleme.
Tema
7. Strategii didactice ale educației ambientale
Cei cinci stâlpi ai EDD sunt: a învăţa să ştii; a învăţa să fii; a învăţa să trăieşti împreună; a
învăţa să faci ; a învăţa să te
autotransformi şi să transformi societatea.
Tema
8. Secvențele metodologice în programarea unui demers de Educație pentru
Dezvoltare Durabilă
Tema
9. Șanse egale – concept, finalitate și direcție
Principiul egalităţii de șanse și gen reprezintă unul dintre drepturile naturale ale omului și
face obiectul jurisprudenței statelor, impunând acestora o afinitate pentru
egalitate în toate sferele de aplicabilitate a legislației lor.
Tema
10. Egalitatea
de șanse: socializare și participare
Ca proces interactiv de relaţionare cu
lumea înconjurătoare, socializarea presupune o dublă deschidere: Socializarea: integrare socială,
învăţarea culturii, achiziţionarea elementelor socio-culturale ale mediului
apropiat; Individualizarea: adaptarea
cerinţelor sociale la structura proprie a personalităţii, cultivarea elementelor
individuale specifice etc.
Tema
11. Interculturalitate
și egalitate de șanse
Provocarea pentru educaţie constă în a
răspunde la întrebarea: cum pot fi transformate diferenţele culturale în
resurse pentru procesul de învăţare?
Tema 12. Participanții la
educație (profesori, consilieri, elevi și părinți) în
respectarea principiului șanselor egale
la educație și consiliere
Abonați-vă la:
Postări (Atom)