Şedinţa profesorilor consilieri

Vineri, 9 septembrie 2011, a avut loc şedinţa profesorilor consilieri şcolari din sectoarele 1-6.

Ordinea de zi:

1. Prezentarea raportului de activitate pentru anul şcolar 2010-2011
2. Prezentarea reţelei
3. Prezentarea membrilor Consiliului de Administraţie
4. Prezentarea profesorilor metodişti
5. Direcţii de acţiune pentru anul şcolar 2011-2012
6. Prezentarea proiectelor derulate de CMBRAE, cofinanţate din FSE prin POSDRU
7. Aspecte administrative
8. Diverse

Materialele prezentate în cadrul şedinţei AICI
Dosarul cadrului didactic AICI

Ora de comunicare

Aşa s-a numit activitatea de consiliere de grup pe care am desfăşurat-o în primăvară -vară, pe parcursul a douăsprezece întâlniri cu copii de clasa a II-a Step by step. Ideea a apărut din colaborarea cu doamnele învăţătoare (din fercire, disponibile şi deschise) de la clasa copilului meu. Ele au lansat o invitaţie părinţilor, propunându-le să ţină o activitate la clasă, în calitate de părinte, în care să prezinte ceva despre specificul profesiei lor ori despre un hobby ori despre orice altceva care ar trezi interesul copiilor. Şi cum eu cred că dacă am fi învăţaţi să comunicăm cu adevărat, de mici, la fel cum suntem învăţaţi atâtea alte materii în şcoală, lumea ar arăta altfel, am luat în serios această invitaţie. Şi am ţinut nu o oră de consiliere, ci douăsprezece, care s-ar fi putut numi „Timpul comunicării sau 12 ore pentru a ne înţelege mai bine”. Mi-am propus cu acest program două lucruri:

· să trezesc interesul copiilor pentru arta bunei comunicări în relaţiile dintre oameni;

· să creez un context în care copiii să îşi exerseze abilităţile emoţionale (conştientizarea şi controlul emoţiilor) şi sociale (aprecierea diferenţelor dintre oameni, cooperarea, empatia, găsirea alternativelor la violenţă).

Iată mai jos, pe scurt, cele 4 idei de bază, urmărite în întâlnirile mele cu copiii:

1. Ecologia relaţiilor: pornind de la proiectul Eco la care copiii lucrau, am folosit analogia dintre un mediu curat şi relaţiile pozitive dintre oameni la care putem contribui, tot aşa cum am început să fim preocupaţi de protejarea planetei. Altă analogie pentru a sublinia nevoile emoţionale ale oamenilor: copacii au nevoie de .../ oamenii au nevoie de ... ;

2. Eu simt, tu simţi, el simte ... şi Eu am nevoie, tu ai nevoie, el are nevoie ... conştientizarea legăturii dintre împlinirea/neîmplinirea nevoilor emoţionale şi apariţia emoţiilor/sentimentelor (aşa cum apare în modelul Comunicării Nonviolente creat de Marshall Rosenberg);

3. Comunicarea e de multe feluri: exemplificarea modurilor prin care putem transmite idei, sentimente, informaţii, opinii: verbal şi nonverbal, pasiv, agresiv şi asertiv;

4. Comportamente potivite sau nepotrivite – contribuţia lor la ecologia dintre oameni: e important pentru o bună comunicare să facem diferenţa dintre faptele şi comportamentele unei persoane şi persoana propriu-zisă, să învăţăm să numim precis, specific, ce ne deranjează la un comportament al unui coleg, în loc să punem etichete jignitoare. Ce facem cu lucrurile care ne deranjează – cum „reciclăm deşeurile relaţionale”? Tot prin comunicare.

Şi iată, tot pe scurt, activităţile propuse copiilor pentru a înţelege mai bine aceste idei:

• Copacii cu sentimente - colaj din frunze de hârtie colorată pe ramurile unor copaci desenaţi pe câte o foaie A3.

Scopul: înţelegerea legăturii dintre nevoile general umane şi sentimentele care apar când nevoile sunt sau nu împlinite.

Desfăşurarea: copiii lucrează în perechi, fiecare pereche extrage un bilet pe care este scrisă o situaţie ce provoacă o emoţie sau trezeşte un sentiment. Ei au de citit situaţia întregii clase şi au de răspuns la următoarele întrebări: Cum te-ai simţit în situaţia respectivă? Ce nevoie ţi-a fost sau nu îndeplinită? Apoi copiii aleg câte o frunză pe care scriu emoţia ori sentimentul şi o lipesc pe ramurile unuia dintre copaci.

La sfârşitul activităţii apar astfel doi copaci: unul cu ramurile ridicate şi cu frunze de culori vii (cand nevoile emotionale de iubire, prietenie, respect ale unui om sunt îndeplinite), şi unul cu ramurile lăsate şi frunze de culori închise, mohorâte (când nevoile nu sunt îndeplinite).

• O mână de ajutor - decupaj, lucrul în grup, colaj.

Scopul: înţelegerea modalităţilor prin care pot contribui la ecologia relaţiilor.

Desfăşurarea: Copiii decupează forma mâinii proprii pe o foaie colorată şi pe fiecare deget scriu astfel: pe degetul mare – ceva care le place la ei înşişi (de exemplu, „veselă” ori „punctual”), pe degetul arătătător – ceva care este plăcut de către părinţi referitor la persoana lor (de ex., „blândă” ori „energic”), iar pentru restul degetelor merg la câte un coleg şi îi cer să scrie ei ceva pentru care ei sunt plăcuţi de către colegul respectiv. Astfel fiecare copil va avea un decupaj cu formă de mână pe care sunt scrise lucruri pozitive despre el şi va scrie, la rândul lui ceva pozitiv despre câţiva colegi. Apoi copiii citesc ce scrie pe decupajele lor şi, în final, le lipesc într-un colaj comun sub forma unei inimi - „Inima clasei”. Colajul lor are ca titlu: „O mână de ajutor pentru ecologia relaţiilor din clasă”, iar în interiorul inimii scriu: „Când nevoile de apreciere, respect şi prietenie sunt împlinite, inima clasei bate bucuroasă”.

La finalul activităţii, se pun întrebările: Cum te simţi când vezi că eşti plăcut pentru anumite lucruri? Ce nevoie îţi este îndeplinită? Ce ai aflat nou despre tine? Cum a fost să cauţi lucruri bune despre colegi?

• Plicul cu fapte bune/ Plicul cu deşeuri de reciclat

Scopul: înţelegerea diferenţei dintre persoană şi comportament şi a efectului pe care comportamentele pozitive îl au într-un grup.

Desfăşurarea: Copiii au primit două plicuri mari în care au de pus, pe parcursul săptămânii, mesaje sub formă de bilete sau desene în care să spună ce lucruri au primit de la colegii lor: plăcute (PLICUL CU FAPTE BUNE) sau neplăcute (PLICUL CU DEŞEURI DE RECICLAT). Consilierul citeşte, pentru copii, mesajele din cele două plicuri şi le comentează, plecând de la ideea de comportament şi etichetă. Reformularea mesajelor de către consilier, dând exemple de cum pot fi spuse lucrurile care fac plăcere sau supără.

• Desenul comun în perechi

Scopul: exersarea comunicării nonverbale şi a cooperării.

Desfăşurarea: fiecare pereche de copii îşi alege un comportament care a deranjat în clasă (un „deşeu” din exemplele menţionate în Plicul cu deşeuri de reciclat: furt, înjurătură, bătaie) şi ilustrează într-un desen comun alternativa la acest „deşeu”, de exemplu, cooperare ori dialog, ori joc împreună).

• Jocul animalelor

Scopul: comunicarea nonverbală în cadrul unei echipe şi găsirea unor strategii de rezolvarea a sarcinii.

Desfăşurarea: fiecare echipă se va aşeza în linie dreaptă, după ordinea crescândă a mărimii animalului al cărui nume se află pe biletele trase de copii. Membrii echipei au voie să comunice doar nonverbal. Se analizează apoi cum au colaborat, cum a fost să se exprime nonverbal, dacă a existat vreun lider, ce le-a plăcut, ce nu.

• Poveşti cu tâlc – citirea şi comentarea împreună cu elevii a unor povestiri

Scopul: dezbaterea următoarelor idei:

- comportamente potrivite sau nepotrivite într-un grup – Sorin şi jocul de baschet

- acceptarea celuilalt, cu trăsăturile lui specifice – The frog and the stranger

- emoţii şi nevoi – Farsa de 1 aprilie

- descoperirea noţiunii de empatie

Întrebările adresate copiilor: Cum se simt persoanjele? Cum comunică ele? Ce nevoi au? Ce alternative de acţiune au?

• Jocul de rol

Scopul: învăţarea unor strategii de rezolvare a unor conflicte apărute în grup şi exersarea empatiei.

Desfăşurarea: sunt jucate aceste conflicte şi se urmăreşte conştientizarea următoarelor : Cum se simt persoanele implicate în conflict, ce nevoi au, cum pot comunica aceste nevoi, ce alternative la bătaie există?

• Lucrul cu fişe

Scopul: întărirea unor informaţii care au fost auzite şi discutate anterior

Desfăşurarea: sunt completate individual şi apoi citite şi comentate următoarele fişe:

· Găseşte un sentiment – desenază o linie de la o propoziţie la faţa care arată cum te simţi dacă ...

· Vulcanul – Scrie ce faci când eşti mânios ... Ce te face pe tine să fii furios ... Găseşete partea din vulcan care te reprezintă atunci când devii furios

· Corpul tău – Putem ghici cum se simt oamenii din felul în care îşi folosesc corpul şi expresiile feţei. Cum se simt aceşti oameni? Încercuieşte partea corpului folosită pentru a exprima sentimentele.

· Statuia prieteniei

Scopul: exersarea comunicării prin intermediul corpului.

Desfăşurarea: în grupuri de câte trei, copiii au de realizat cu corpurile lor o „sculptură”, pozitionându-se astfel încât să reprezinte statuia prieteniei (în variante diferite: dintre doi copii, un copil şi un adult, un copil şi un animal, trei copii etc.). Un copil este sculptorul şi ceilalţi doi „materialul”.

• Comunicarea cu ajutorul marionetelor
  
• Scopul: exersarea modelului comunicării nonviolente.

Desfîşurarea: în perechi, copiii creează dialoguri între marionete, pe modelul comunicării nonviolente.

psiholog Luiza Ştefan - consilier şcolar C.Th. Edmond Nicolau

Educaţie ANTIDROG

Vă prezentăm AICI o activitate realizată la Colegiul Naţional Victor Babeş, în colaborare cu reprezentantul MAI, Valentin Dobrescu şi cu dna prof. Nicoleta Citu (Sanitarii pricepuţi).

Consilier şcolar Mircea Baltac – Colegiul Naţional Victor Babeş

Recunoaşteţi ADHD

Vineri, 3 iunie 2011, consilierii şcolari din sectorul 2 s-au întâlnit în şedinţă metodică la Şcoala Nr 27 “Principesa Ileana”. În cadrul şedinţei s-a derulat a doua parte a cursului Recunoaşteţi ADHD-ul.

Cursul este parte componentă a Programului educaţional “Recunoaşteţi ADHD” care are drept scop implementarea unui sistem integrat de servicii complexe de sănătate şi educaţie, adresat copiilor cu ADHD şi familiilor acestora. Programul se desfăşoară în conformitate cu Protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog (CNSMLA) şi Eli Lilly România.

Consumul de droguri, poveste fără happy-end ! Lectorat cu părinţii

Vă invităm să citiţi materialul prezentat în cadrul lectoratului cu părinţii „Consumul de droguri, poveste fără happy-end !”, susţinut la Colegiul Naţional Victor Babeş. AICI

Invitaţi la activitate au fost: Adina Tatu, prof. psiholog, reprezentant OSC Bucureşti şi un grup de voluntari de la Organizaţia Salvaţi Copiii

Participanţi şi parteneri: părinţii elevilor claselor a IX-a A, B, C, E, G; d-na dirigintă a clasei a IX-a A, prof. Nicoleta Cîţu; d-na dirigintă a clasei a IX-a B, prof. Geanina Cotropai

Prof consilier Mircea Baltac, Colegiul Naţional Victor Babeş

DESPRE COPII, DE ZIUA LOR

Mâine este 1 Iunie şi mă voi trezi cu gândul la copiii mei
şi la toti cei care, ca şi mine, adăpostesc un copil în ei ...

mi-ar plăcea să vă împărtăşesc câte ceva
din gândurile şi sentimentele mele,
pentru că timpul pe care l-am petrecut împreună ori doar l-am trecut, trecând unii pe langa alţii,
a creat legături între noi...

Ce am învăţat eu despre copii de la copiii mei:

- că poţi să fii bucuros degeaba sau trist degeaba,
adică din nişte motive neînsemnate sau absurde
din perspectiva adultilor,

- că te naşti cu un fel de a fi de care nu eşti responsabil
şi care te poate face plăcut sau neplăcut oamenilor mari,

- că nu poţi să te schimbi numai pentru că toată lumea vrea
şi chiar şi tu vrei, mai sunt şi alte lucruri care te ţin în loc
şi că ai nevoie de încredere,
nu de critici,

- că uneori simţi nişte lucruri pe care nu poţi
să le pui în cuvinte şi că poţi fi certat pentru asta,

- că aştepţi să fii mereu iertat pentru prostioare
mai mari sau mai mici,

- că vrei glume, veselie, surprize şi un ton scăzut atunci cand ţi se cere ceva,
şi cât mai puţine reguli,
ca să te poţi juca oricât ai chef
şi, când nu mai ai chef,
să poţi sta pur şi simplu, fără să fii obligat
să faci ceva care te-ar apropia
sau te-ar exclude din lumea oamenilor mari,
gen să faci ordine, teme
sau să vii la masa ori sa te duci la culcare,

- că ai nevoie să ţi se spună şi să ţi se arate
că eşti iubit: să fii luat în braţe, alintat, drăgălit,
privit cu zâmbet în ochi şi pe buze,
să se glumească cu tine,
să fii intrebat ce te doare, ce te supără,
fără să fii certat pentru că te supără ceva,
să fii iertat, să ţi se mai dea încă multe sanse,
să ţi se vorbească frumos,

- că ai nevoie de amintiri: să fii plimbat, sărbătorit, dus la antrenamente, în parc
sau oriunde ti-ar plăcea,
să-ţi se facă poze
şi apoi să te uiţi la poze împreună cu cei mari,

- că ai nevoie să-ţi se spună ce te ajută,
dar mai ales să fii ajutat atunci când ceri:
la joacă, la lecţii, la planurile pe care vrei să le faci,
la felul în care înveţi să fii cu ceilalţi oameni mari
care nu te cunosc aşa de bine ca mami şi tati.

Şi acum ce am învăţat despre copii
de la copilul din mine:

- că cei mari nu te iau tot timpul în seamă,
fiind prea ocupaţi cu ale lor,

- că poţi să plângi pe dinăuntru şi nimeni să nu ştie asta,

- că poţi să te simţi foarte nedreptăţit, furios, speriat, vinovat
şi să nu ai cu cine să vorbeşti despre asta
sau să nu ştii că poţi vorbi cu cineva despre ce te framântă,

- că te străduieşti să faci ce spun oamenii mari,

- că vrei ca ei să fie multumiţi de tine, să te laude, să te încurajeze,

- că vrei ca părinţii să fie ferciţi
şi crezi că, dacă nu se întâmplă aşa, eşti şi tu vinovat,

- că îţi imaginezi tot felul de lucruri despre tine si despre ceilalţi,
mai ales în absenţa cuvintelor,
adică atunci când nu ţi se explică anumite întâmplări,

- că se poate întâmpla să nu creşti, să rămâi ascuns în adolescentul care te duce la facultate,
apoi se îndrăgosteşte,
se zbate sa facă ceva cu viaţa lui,
se îmbolnăveşte, se înzdrăveneşte, se căsătoreşte, munceşte, se plimbă,
şi la un moment dat devine părinte.

Şi acum, după toate aceste învăţăminte
pe care le-am tras din ambele perspective,
ştiu, ca adult,
ce aş vrea să fac
pentru copilul din mine şi pentru copiii
din cei pe care îi întâlnesc în profesia pe care mi-am ales-o
sau pur şi simplu, în viaţa mea, printre prieteni:

- să mă apropii de acest copil din mine şi din alţii
cu multă grijă, răbdare şi încredere,

- să arăt înţelegerea care face să taca vocea criticului interior,

- să mă mândresc cu ceea ce are mai bun acest copil,
asta bineînţeles după ce îl cunosc, dincolo de fragilitatea şi vulnerabilitatea lui,

- să îl accept şi să îl las să-mi insufle tot acel aer copilăresc
de care sigur am nevoie, altfel viaţa ar fi mult prea serioasă,

- să îl încurajez că va creşte, fără să îi reproşez
că nu a fost în stare să crească,

- sau să îl las să rămână mic şi ascuns în mine...

V-am spus toate aceste lucruri cu drag şi cu speranţa că
s-ar putea să vă priviţi copilul interior cu o privire nouă
care să-i facă bine atât lui,
cât şi voua, ca adulti.

Cu drag,
psiholog Luiza Ştefan – consilier şcolar C.Th. Edmond Nicolau