Urechilă

A fost odata intr-o padure un iepuras, pe care il chema Rila. Iepurasul nostru era foarte vesel si zglobiu si dornic sa isi faca o gramada de prieteni.

Ar fi vrut sa se imprieteneasca cu veveritele, cu bursucii, cu pasarelele cu toate celelalte animalute din padure, insa avea o dificultate. De fiecare data cand se intalnea cu cineva pe poteca, animalul respectiv incepea sa ii spuna:

– Ce faci, Iepurila, mi-am dat seama ca de tine aveam sa dau ca ti-am vazut urechile de la 2 kilometri distanta.

Sau
– Buna, Rila frate, nu degeaba ti s-a dus vorba de Iepurila, ca ti se vad urechile si din avion.

sau

– Bai, urecheatule, ia asculta aici ce vreau sa-ti zic!

sau

– Cred ca ti se vedeau urechile si prin burta maica-tii!

Azi asa, maine tot asa, iepurasul nostru ajunsese sa se simta atat de rau, incat nici ca ii mai venea sa iasa din casuta lui, de teama sa nu cumva sa mai intalneasca pe cineva care sa ii spuna ce urechi mari are, de parca nu si le vedea si el in oglinda... Mai mult decat atat, atunci cand statea la geam, isi tinea urechile cu labutele, de teama sa nu i se vada din avion...

La un moment dat, pe cand se juca iepurasul nostru singur prin gradina atent ca nu cumva sa il zareasca cineva si ascunzandu-si ingrijorat urechile, trece pe acolo o fetita, care prinde a-i vorbi:

– Vai, ce iepuras dragalas!... Ce pufos esti, ce blanita curata ai! Dar, ma intreb, unde-ti sunt urechile... Ti le ascunzi cumva sau poate ma insel eu si tu esti de fapt porcusor de Guineea?

– Da, mi le ascund, e bine? Si nu sunt niciun iepuras dragalas cu blanita pufoasa sau cum mai zici tu, ci sunt mai degraba un hidos... cu niste urechi de elefant! raspunse foarte prompt iepurasul.

– Dar ce-ti veni? De unde ideea asta cu urechile de elefant? Nu e normal ca iepurasii sa aiba urechile mai lungi? intreba mirata fetita.

– Nici nu mai stiu daca e normal sau nu, asa credeam si eu numai ca toate animalele padurii isi bat joc de mine si imi spun ca sunt pocit si ca am urechile foarte lungi. Am ajuns sa nici nu mai ies din casa din pricina asta, ii raspunse iepurasul.

– Eu consider ca e mare pacat, ca doar asa sunt iepurasii... au urechile lungi, acesta este chiar farmecul lor, zise fetita.

– Asa imi spune si mama mea, numai ca eu m-am saturat sa mai aud tot felul de minuni, asa ca am decis sa stau numai in casa si sa imi ascund urechile.

– Crezi ca ai putea sa reactionezi si altfel, atunci cand ceilalti iti vorbesc asa? intreba interesata fetita.

– Da, cred ca as putea sa le zic si eu vreo doua, de exemplu sa ii zic vulpii ca ea e o mincinoasa si ca toata lumea stie asta, sa ma iau de veverita si sa o ironizez si eu ca ditamai coada ce are, sa il fac pe greier lenes si tot asa, sa primeasca fiecare ce merita, zise deja iritat iepurasul.

– Totusi, in acest fel nu cred ca ai putea sa fii prieten cu animalele respective, pentru ca si pe ele le-ar deranja cele spuse de tine si din cate am inteles eu mai devreme tu iti doresti sa ai prieteni, ci nu dusmani...

– Da este adevarat, numai ca daca ma crezi m-am saturat sa tot aud astfel de cuvinte de la toti... Nu mai suport... spuse extenuat parca iepurasul.

– Eu cred ca exista totusi o alta cale, prin care sa iti faci si prieteni, dar in acelasi timp sa iti si ceri dreptul de a fi tu insuti. Doar fiecare dintre noi are acest drept de a fi el insusi, in cazul acesta insemnand ca tu sa fii iepuras pe de-a-ntregul, cu urechi cu tot, veverita sa fie veverita cu tot cu coada si tot asa.

– Da, asta e adevarat... Atunci, crezi ca as putea sa le cer asta, ca si cand ar fi dreptul meu?

– Sigur ca da, cred ca ar fi o idee excelenta, zise entuziasta fetita.

– Cred totusi ca imi va fi greu sa fac asta, nu am facut-o pana acum... zise plin de indoiala iepurasul.

– Cred si eu ca iti va fi greu la inceput, doar e imposibil sa schimbi un comportament pe care pana acum l-ai exersat ani de zile cu altul asa peste noapte... Important este insa ca dupa o vreme iti va intra in reflex si nu vei mai simti ca faci vreun efort.

– Aha, cred ca inteleg ce spui tu... zise ganditor iepurasul. Adica prima data imi va fi cel mai greu, apoi a doua oara putin mai usor, a treia oara si mai usor si tot asa, dar important va fi ca intr-un final voi obtine ce vreau...

– Exact, spuse fetita, fericita ca iepurasul a prins ideea fara prea multe explicatii. Si stii ceva? Uite, am sa iti vand un pont... Daca vrei sa iti fie mai usor prima data, sau sa fii pregatit, ai putea exersa asta acasa, inainte de a te intalni cu vreun animal. Ai putea sa iti imaginezi cum te intalnesti cu veverita de exemplu si exact ce i-ai spune, spuse fetita.

– Uau, asta da idee, cred ca pontul asta al tau m-ar ajuta mult. Mai stii ceva? La inceput nici nu ma gandeam ca ar exista vreo solutie pentru dificultatea asta a mea, insa acum sunt fericit ca exista una si sincer chiar nu imi mai este teama acum de intalnirea cu vreun animal. Eu sunt iepuras si doar este dreptul meu sa am urechi lungi, iar ceilalti sa ma respecte asa cum sunt.

– Mai iepurasule, tu chiar inveti repede, sunt chiar uimita. Oricum, sincer imi pare bine sa te vad asa, mult mai plin de viata si de vigoare decat erai la inceput.

Fetita pleca atunci pentru ca o strigase mamica ei sa mearga la masa, insa iepurasul avea acum de indeplinit o misiune, misiunea de a spune lucrurilor pe nume, de a le cere celorlalti sa il respecte asa cum este cu urechi lungi si sa il vada pe de-a-ntregul nu sa ii vada doar urechile. La inceput nu i-a fost foarte usor sa faca pasul de a le spune celorlalti acest lucru, insa acum pot sa va spun ca a ajuns foarte respectat in padure si nici un animal nu il mai ironizeaza. Acum, pe buna dreptate, ati mai auzit voi pe cineva sa se ia de iepurasi ca au urechile lungi?

consilier şcolar - psiholog Clara Ruse, Şcoala 66 şi Şcoala 77