Obiceiul de a le povesti copiilor basme tinde uneori sa se piarda, în favoarea informatiilor mai tehnice, rationale si realiste. Se uita un fapt fundamental, si anume ca un copil nu este un adult în miniatura: e un copil! Realitatea pe care o traieste el e o realitate prevalent simbolica, iar explicatiile care au pentru el cel mai mult sens sunt explicatiile prin imagini.
Copilul ia cunostinta de lume, o lume noua ce îi este total necunoscuta, si încearca sa ordoneze stimulii care îi vin dinspre ea, alcatuindu-si o harta de semnificatii stabile. Pentru copil sunt vitale asemenea "harti", care îi permit sa atribuie o semnificatie datelor senzoriale. Faza infantila a întrebarilor care încep cu "de ce ...?" constituie o etapa a acestui traseu.
- Mama, de ce arde focul?
Întrebare grea pentru un adult care, chiar daca are cunostinte legate de fenomenele combustiei, nu mai utilizeaza modalitatea cognitiva a lui "de ce".
A întreba de ce nu e tot una cu a întreba cum. Adultul stie prea bine cum se petrece fenomenul, dar ce ar putea spune despre motivele lui? "De ce" implica o cautare a semnificatiei, nu a modalitatii de realizare a unui eveniment. E o întrebare ce se refera la scop, la finalitate, la sensul general al unui proces, e o întrebare metafizica.
Mintea rationala adulta si, împreuna cu ea, stiinta, si-au propus sa descopere "cum" se petrec fenomenele si au dobândit pe acest teren o cantitate impresionanta de informatii, îndepartându- se însa de cautarea raspunsului la întrebarea "de ce?", care a capatat un vag iz de chestiune religioasa sau filosofica. Savantul stie sa ne spuna în ce fel suntem vii, dar ce ne poate spune el oare despre motivele pentru care suntem vii? Nu tine de domeniul sau. Or, întrebarile pe care le pune un copil sunt tocmai acestea.
Basmul ne spune de ce, basmul vorbeste întotdeauna despre întelesul celor ce se petrec în lume. Printul coboara pe fundul marii pentru a cauta inelul cu diamant pierdut de batrânul rege, ca s-o poata lua de sotie pe frumoasa printesa cu cosite de aur...
Cum reuseste printul sa coboare pe fundul marii fara tub de oxigen e absolut nerelevant pentru copil, el nu se întreaba niciodata cum se face ca inelele regilor ajung mereu în cele mai improbabile locuri si nici cum de se pun conditii atât de ciudate pentru o casatorie. Pentru copil este evident ca printul va coborî pe fundul marii, caci vrea s-o ia de sotie pe printesa, iar ajutorul miraculos acordat de Pestisorul de aur e aproape garantat: asa merg lucrurile în lumea basmelor, care lui îi este familiara! În basme animalele vorbesc, glasuiesc si plantele, si obiectele. Regele Marii e un domn barbos care locuieste sub apa, Soarele e un zeu razboinic ce calareste prin ceruri, Luna e o doamna palida, împodobita cu perle - în legatura cu toate acestea, paradoxal, copilul nu întreaba niciodata "de ce?" Pentru el este firesc ca orice element al lumii înconjuratoare sa fie animal, ca un sac sa vorbeasca sau un elefant sa-si ia zborul, si nu are nevoie de nici o explicatie.
De data asta, noi, adultii, ne putem însa întreba de ce. Pentru ca lumea vrajita a basmului e lumea în care copilul mic traieste zi cu zi, e lumea "magiei primitive", în care au vietuit la începuturile speciei toate popoarele si în care mai vietuiesc înca toti indivizii, la începuturile existentei lor. O lume pe care o cunoastem cu totii, chiar daca nu ne mai amintim ca am trait în ea pe vremea copilariei. E o lume în care toate sunt animate, în care vorbesc si obiectele si plantele, toate actionând în virtutea unei logici si urmarind o finalitate. E totodata o lume a luptelor, a biruintelor si a înfrângerilor dramatice.
Basmele pun întotdeauna o problema. În basm, prin definitie, totul se termina cu bine, dar lucrurile nu merg totdeauna bine. Dimpotriva. Tipicul basmelor consta în a ne prezenta la început o situatie care, fericita sau nu, are doar un rol de introducere rapida în drama în care curând va fi implicat protagonistul. Printii sunt pusi totdeauna sa savârseasca ispravi imposibile, ca sa nu-si piarda viata, printesele lipsite de aparare cad victime unor personaje malefice, copiii sunt prizonieri ai vrajitoarelor ce îi pun la îngrasat ca sa-i manânce.
Basmul îi duce pe copii de mâna spre iesirea din aceste situatii îngrozitoare. Tocmai în asta rezida valoarea basmului:în capacitatea lui de a prezenta în termeni imaginari, asadar usor de înteles pentru copil, o situatie dramatica de conflict grav, de posibila tragedie, si de a indica o cale de iesire din aceasta situatie. Basmul ne prezinta problema si solutia problemei, toate acestea în singurul limbaj accesibil unui copil - cel al fanteziei.
Basmele sunt pline de copii: copii abandonati în padure, copii chinuiti de mastere crude, copii care nu sunt iubiti, copii nedoriti, copii rataciti ... Copiii din basme nu respecta niciodata interdictiile: deschid toate usile care ar trebui sa ramâna încuiate, se abat de la toate drumurile pe care ar fi trebuit sa mearga, se duc totdeauna exact unde n-ar trebui sa se duca. În felul acesta basmele îi vorbesc unui copil despre problemele cu care se confrunta zilnic: abandonul, lipsa de iubire, singuratate a, neascultarea, frica ...
Mai mereu, în basm, copiii înving. Ei supravietuiesc în ciuda parintilor care îi abandoneaza, în ciuda masterelor rele, a vrajitoarelor nemiloase, înving împotriva unor figuri amenintatoare si mult mai puternice decât ei: basmele reprezinta pentru copii glasul sperantei. Pe de alta parte, în basme nu apar numai copii: sunt si adolescenti, tineri, adulti si batrâni. Prin intermediul întâmplarilor prin care trec eroii, basmele anticipeaza viitoarele etape ale existentei, cu dificultatile ce vor putea sa apara si cu modalitatile în care acestea pot fi depasite. În acest sens, basmele sunt pentru copil un curs complet de formare pentru viata.
Nu întâmplator, într-o anumita perioada copiilor le place îndeosebi un anume basm si vor sa-l asculte doar pe acela: îl asculta iar si iar, nu se mai satura de el, iar celelalte basme nu-i intereseaza. În momentul respectiv acela e "basmul lor", basmul care vorbeste despre problema pe care o au atunci. Îsi vor schimba preferintele atunci când vor depasi respectivul moment din propria evolutie.
Abandonarea povestirii basmelor înseamna abandonarea celei mai bune cai de acces spre lumea fantastica în care traieste cufundat copilul, înseamna sa-I privam de un sprijin util, mai mult, indispensabil, atunci când îsi înfrunta si îsi rezolva angoasele ...
Bibliografie:
Paola Santagostino. Cum sa te vindeci cu o poveste?, Bucuresti: Ed. HUMANITAS, 2008
psiholog Adriana Cialicu – consilier şcolar Şcoala 10 şi Grădiniţa 12
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu